Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii 1.
Singurul gol al partidei din Bănie a fost marcat în minutul 71 de Daniel Bîrligea. Aflat în careu, Tachtsidis a întors pentru atacantul ceferist, iar acesta l-a învins pe Popescu din marginea careului mic.
Oaspeţii şi-au creat numeroase ocazii de gol, dar Universitatea putea obţine egalul, însă finlandezul Pyry Soiri a reluat cu capul din 6 metri în portarul Răzvan Sava, în minutul 88.
Aceasta a fost prima înfrângere a lui Constantin Gâlcă din postura de antrenor al Universităţii, după un debut victorios, 3-1 cu Sepsi OSK, etapa trecută.
După acest rezultat, CFR Cluj a egalat-o pe Universitatea în clasamentul Ligii 1, cu 34 de puncte. Oltenii sunt totuși în fața trupei din Gruia, datorită golaverajului superior.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!