20.3 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialTransilvania pierde caimacul fondurilor europene

Transilvania pierde caimacul fondurilor europene

Unul dintre miturile daramate ale integrarii europene este ca Uniunea aplica principiul biblic "Celui care are, i se va da". Concret, acest principiu ar fi insemnat ca fondurile publice sunt destinate in primul rand celor mai activi dintre europeni, cei care au initiativa si care stiu sa scrie proiecte. Numai ca lucrurile nu stau deloc asa. Intr-un soi de marxism albastru cu stelute galbene, Uniunea va finanta cu prioritate regiunile sarace si regiunile periferice, dupa cum a spus la Cluj reprezentantul directoratului care se ocupa cu politicile europene, Anastassios Bougas. Aceasta veste este proasta pentru ardeleni si pentru banateni, dar buna pentru restul romanilor. si asta pentru ca ardelenii si banatenii au aratat ca au mentalitatea lui "sa ne facem", in timp ce, din pacate, locuitorii celorlalte regiuni au gandirea formata dupa intrebarea "ce se da aici?". Diferentele au putut fi observate usor si la inundatiile din ultimii ani. Daca bistritenii din Tarlisua s-au apucat de lucru imediat dupa dezastru, locuitorii satelor de langa Dunare au inceput sa se vaite, sa tipe si sa ceara bani de la Guvern. In timp ce sinistratii dunareni isi smulgeau parul din cap, jandarmii, pompierii si militarii cladeau, fara nici un fel de ajutor din partea localnicilor, baraje din saci de nisip si sapau canale pentru scurgerea apei, in efortul de a limita proportiile dezastrului.
Cu toate acestea, oficialii europeni vor dirija fondurile Uniunii spre regiunile in care harnicia nu este tocmai in clasamentul celor mai importante valori sociale. Practic, Bruxelles-ul nu face altceva decat sa repete greselile Bucurestiului, care a luat decenii la rand banii produsi in Vestul tarii si a finantat proiecte in Sud si in Est. Totul a fost facut in numele solidaritatii. Numai ca atunci cand tot timpul iei de la bogati ca sa dai saracilor, solidaritatea se transforma in haiducie. In loc sa recompenseze performanta economica, generatoare de prosperitate, deci care aduce si banii folositi pentru proiecte de protectie sociala, Uniunea Europeana a decis sa premieze mediocritatea. Iata de ce, de cateva decenii, Uniunea pierde teren in fata competitorilor din America de Nord si Asia.
Cu siguranta, epoca liberalismului pur a trecut de doua secole. Numai ca mentalitatea conducatorilor de la Bruxelles este la fel de caduca. In loc sa stimuleze structurile organice, eurobirocratii de la Bruxelles prefera un soi de ciorba inodora, incolora si insipida, cu vagi arome socialiste in care, in numele corectitudinii politice, toti primesc banii munciti doar de unii. De ce? Pentru ca Uniunea Europeana se teme de legitimitatea unor structuri mai vechi decat birocratia bruxelleza. Uniunea Europeana se teme, de pilda, de influenta Bisericii, tocmai de aceea italianul Rocco Butiglione nu a putut deveni comisar european dupa ce i-a criticat pe homosexuali. In viziunea Comisiei, in locul identitatilor traditionale, ar fi de preferat o masa amorfa de cetateni cu memoria sterilizata.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă