În perioada postdecembristă, profesorul Andrei Marga a fost perceput multă vreme drept cineva decis să pună capăt dezastruoasei moşteniri comuniste. Ca atare, argumentul invocat de domnia sa întru justificarea alianţei liberalilor cu Dan Voiculescu – anume, că România trăieşte în prezent „cea mai gravă criză din era ei modernă” – este unul sesizant. Dacă mai era printre cei vii, Nicolae Ceauşescu s-ar fi văzut acum, neîndoielnic, în fericita postură de a se putea considera, pe de o parte, absolvit de păcate, iar pe de alta, de a putea completa opinia mai sus menţionată cu observaţia că un astfel de deznodământ era cât se poate de previzibil din ziua în care a fost răsturnat. Există, ce-i drept, destui români care consideră că o duc mai prost sub mandatul prezidenţial al lui Traian Băsescu decât pe vremea „Conducătorului”, dar asemenea voci au existat şi sub preşedintele Constantinescu – când domnul Marga a fost, constant, un membru al guvernelor Ciorbea, Vasile şi Isărescu.
Antenele lui Voiculescu au contribuit semnificativ la demonizarea erei postdecembriste – o eră care i-a permis, de fapt, patronului lor să devină unul dintre cei mai bogaţi oameni ai ţării şi în care „împuşcatul” ajunge prezentat într-o lumină din ce în ce mai angelică. Pe la sfârşitul anilor 1990, Antena 1 îşi făcuse deja un obicei din utilizarea retoricii inflamatoare, îndreptată atunci împotriva lui Marga, Radu Sârbu şi a altor membri ai guvernului CDR, iar astăzi – împotriva lui Băsescu, Boc etc. Efectele unor astfel de politici editoriale s-au putut vedea curând, formaţiunea lui Vadim fiind catapultată, în 2000, în poziţia celei de-a doua forţe politice din Parlament.
Crin Antonescu se visează şi el lider al unei formaţiuni de mult mai mare pondere în Legislativ şi, în plus, următorul locatar de la Cotroceni, iar în vederea atingerii acestor deziderate recurge, la rândul său, tot mai des la un limbaj suburban. Proclamă, aidoma „tribunului”, că-şi va strivi oponenţii, fie ei şi din rândurile propriului partid. Zilele trecute, au fost destule voci care au reamintit de modul în care liberalii, inclusiv Antonescu, au găsit de cuviinţă să-şi excludă una dintre personalităţile politice cele mai populare, Mona Muscă, pentru vina de a fi semnat un angajament cu Securitatea. După nici 4 ani, aceiaşi liberali, în frunte cu Antonescu, se înhaită, senini şi „cu acte”, cu un personaj căruia CNSAS îi atestă o îndelungată şi asiduă colaborare cu Securitatea ca poliţie politică, sub numele de cod „Felix”.
Săptămâna trecută, profesorul Marga a decis, aşadar, să susţină cu argumente proprii punctul de vedere al lui Năstase şi Antonescu, potrivit cărora trecutul e trecut şi nu mai trebuie răscolit. Din nefericire însă, multe dintre actualele probleme majore ale ţării se trag din trecut. În plus, întocmai ca în 1989, România are parte de lideri inapţi. Dar preşedintele actual dispune de numai o fracţiune a puterii deţinute odinioară de „geniul carpatin” şi îşi va încheia, oricum, mandatul în 2014, dacă nu chiar mai devreme. În fond, Băsescu ar putea pleca şi mâine de la Cotroceni – blocada obscură care frânează modernizarea şi eficientizarea statului, dezvoltarea economiei, responsabilizarea clasei politice şi combaterea energică a corupţiei tot va persista.
Partidul lui Voiculescu are la fel de multe fisuri ca PNŢCD în vremurile în care domnul Marga îi îngroşa rândurile. Profesorul a indicat, zilele trecute, că a descoperit o serie de oameni de bună calitate în rândurile formaţiunii denominate, în mod ilar, „conservatori” – deşi membrii cu ceva aşteptări în privinţa unei minimale democraţii interne au fost de mult goniţi din partid, cei cu pondere fiind astăzi personaje gen Sergiu Andon, binecunoscut hard-liner comunist până în 1989. Andon este, desigur, reprezentativ pentru „conservatorii” construiţi după chipul şi asemănarea lui Voiculescu, având în vedere că a reuşit să limiteze drastic atribuţiile CNSAS într-o perioadă în care fosta elită comunistă, rebranduită în reprezentanţi ai „democraţiei”, devenea din ce în ce mai agasată de investigaţiile instituţiei şi de verdictele ei de poliţie politică. Graţie dăruirii unor oameni ca Virgil Ţârău, un mai tânăr coleg de-al lui Marga de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, CNSAS continuă totuşi să expună publicului lungul braţ al Securităţii, precum şi longevitatea comunismului.
La universitatea în cauză predau sau au predat, de altfel, destule figuri eminente care şi-au adus o remarcabilă – şi dezinteresată – contribuţie la viaţa politică a ţării, ca de exemplu profesorul Vasile Puşcaş sau – de ce nu? – Emil Boc. Sub un rector luminat, dar autocrat, universitatea a devenit, de-a lungul anilor, o veritabilă oază de creativitate. În mod tragic, Andrei Marga şi-a pus în joc toate aceste precum şi alte realizări, în momentul în care a agreat să devină un supus al lui Voiculescu. Cu ceva noroc, domnul Marga poate ajunge, eventual, chiar şi vicepremier, dar în clipa în care va sta în calea lui „Felix” şi tentativelor acestuia de a-şi consolida puterea în segmente ale vieţii publice care promit profituri considerabile, se va trezi înlăturat în doi timpi şi trei mişcări.
Andrei Marga a fost omul care i-a ţinut piept despotului local Gheorghe Funar atunci când acesta a încercat să limiteze autonomia Universităţii „Babeş-Bolyai”. Dar acum profesorul pare profund derutat, deoarece a consimţit să se alieze unor personaje lipsite de scrupule, determinate să extermine toate formele de autonomie pentru a-şi putea prelungi stăpânirea. Un sfârşit tragic pentru un om odinioară de mare nobleţe!
