23.6 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialTrafic de influenta pentru achizitii umflate in Dosarul "Electrica-Banat"

Trafic de influenta pentru achizitii umflate in Dosarul „Electrica-Banat”

Tribunalul Timis l-a audiat, ieri, pe fostul director al Societatii de Intreteinere, Sisteme Energetice si Electrice (SISEE) Banat, Dan Viorel, inculpat impreuna cu alte 23 de persoane in dosarul de coruptie “Electrica”. Declaratia acestuia a pus la grea incercare nervii audientei. La un moment dat, chiar unul dintre avocatii din cauza a exclamat in plina sedinta: “Inculpatul de contrazice!”, dar a fost pus imediat la punct de judecator, care a spus “asta eu o stabilesc”.
Pe parcursul celor aproape trei ore de audieri, ex-directorul a facut eforturi vizibile pentru a-si proteja fostii colegi si sefi, inculpati in acelasi dosar, evitand sa ofere raspunsuri transante la intrebari punctuale, clar formulate. El a recunoscut ca pretul produselor contrafacute achizitionate de societate, la preturi supraevaluate, de la firmele reprezentate de omul de afaceri Vasile Croitoru, era “cam mare”. Inculpatul a mentionat, insa, ca nu si-a facut probleme, intrucat stia ca marfa din import este mai scumpa decat cea autohnona, iar conducerea unitatii era la curent cu achizitia.
“Nu mi-am imaginat ca cineva poate recomanda produse cu asa probleme”, a mai declarat Dan Viorel, care a adaugat ca “recomandarile erau de sus”. El nu a nominalizat concret o anumita persoana, dar a afirmat ca exista o dispozitie clara privind achizitia si plata cu prioritate a componentelor electrice contrafacute catre cele patru firme reprezentate de Croitoru.
Pe de alta parte, Dan Viorel a afirmat ca ex-directorul “Electrica-Banat”, Livius Milea, i l-a “recomandat” pe Croitoru, care l-ar fi asigurat ca acesta poate furniza produse marca Siemens. Acesta a spus ca, personal, nu a dat nici o dispozitie sa se intocmeasca in fals vreun document privind produsele achizitionate. “De altfel, eu nici nu am vazut acea documentatie”, a mai precizat inculpatul.
Cat priveste relatia cu fostul director general al SC “Electrica” SA, Lucian Boghiu, Dan Viorel a afirmat ca nu a discutat niciodata cu el pe tema achizitiilor cu cantec, care fac obiectul dosarului. De asemenea, in privinta ex-directorului Livius Milea, de la “Electrica-Banat”, acesta a evitat sa dea un raspuns ferm, preferand sa spuna ca nu-si mai aminteste exact ce a discutat cu Milea. “Cu Milea e posibil sa mai fi discutat pe aceasta tema, insa cu totul pasager”, a adaugat Dan Viorel.

Achizitii de 1.000 de miliarde lei vechi

Daca in prima parte a declaratiei, inculpatul a spus ca existau “recomandari” pentru achizitia si plata cu prioritate a produselor furnizate de Croitoru, spre final el a inceput sa se contrazica in afirmatii. El a mai precizat ca, in 2003, valoarea achizitiilor realizate de SISEE pentru echipamente s-a ridicat la circa 1.000 de miliarde lei vechi. “Cred ca numai pe raza judetului Timis trebuiau schimbate contactoarele in 5-6 sute de puncte”, a mai explicat Dan Viorel.
Potrivit procurorilor DNA Timisoara, in 2003, directorii Livius Milea si Dan Viorel ar fi primit foloase materiale necuvenite, constand in sume de bani si autoturisme de lux, in valoare de circa 5 miliarde lei vechi pentru a accepta cumpararea si achitarea preferentiala a unor produse electrice contrafacute. Dan Viorel ar fi primit in mod repetat, de la anumiti oameni de afaceri, suma totala de 830 milioane lei vechi, bani in schimbul carora ar fi dat dispozitii colaboratorilor sai sa achite cu prioritate produsele, mai sustin procurorii.
“Pentru a-si acoperi activitatea infractionala, el i-a determinat pe directorul comercial Gheorghe Erimescu si pe directorul economic Sorin Boc sa ia masuri pentru intocmirea in fals a documentelor prin care sa ateste in mod nereal ca achizitia produselor electrice contrafacute s-ar fi facut in mod legal”, se mai arata in rechizitoriu. Acest aspect a fost, insa, infirmat de Dan Viorel.
In dosar sunt cercetate 24 de persoane, iar prejudiciul adus societatii “Electrica” a fost estimat la 21 de miliarde lei vechi.

Cele mai citite

Raluca Moianu reacționează după ce fiica sa a rămas însărcinată la 19 ani

Raluca Moianu a făcut dezvăluiri emoționante despre fiica sa, Mara, care la doar 19 ani s-a căsătorit și este însărcinată. Raluca Moianu, fericită pentru fiica...

Raluca Moianu reacționează după ce fiica sa a rămas însărcinată la 19 ani

Raluca Moianu a făcut dezvăluiri emoționante despre fiica sa, Mara, care la doar 19 ani s-a căsătorit și este însărcinată. Raluca Moianu, fericită pentru fiica...

OMS aprobă primul test diagnostic in vitro pentru mpox, sprijinind lupta împotriva epidemiei

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a autorizat vineri utilizarea primului test diagnostic in vitro (DIV) pentru mpox, o măsură esențială în combaterea epidemiei actuale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă