25.3 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSpecialTineri români, premiaţi la Universitatea Europei Centrale din Budapesta

Tineri români, premiaţi la Universitatea Europei Centrale din Budapesta

Nu de puţine ori, tinerii români, o dată ajunşi la diferite universităţi din afara graniţelor, s-au remarcat prin rezultatele obţinute. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în acest an, la Central European University, din Budapesta. Printre aceştia, există şi o reşiţeancă.

Cine sunt premianţii

La ceremonia de absolvire a masterului în ştiinţe politice ce a avut loc la finele săptămânii trecute la Budapesta, trei tineri români, pe lângă diploma de masters, au obţinut şi alte două calificative. Astfel, Oana Pop din Baia Mare şi Dragoş Adăscăliţei, din Iaşi, au primit diplome pentru cele mai bune rezultate, pentru întreaga perioadă a şcolarizării, iar diploma pentru cea mai bună lucrare de master i-a revenit tot unei românce, Silvia Neamţu, din Reşiţa.

Ceremonia de final a fost una deosebită, solemnă şi foarte bine organizată, iar invitaţii au fost pe măsură. Printre aceştia s-au numărat Javier Solana, fostul secretar al Consiliului Uniunii Europene, apoi jurnalista Kati Marton- fosta soţie a artizanului acordului de pace de la Dayton, care a pus capăt în 1995 războiului din Bosnia, Richard Holbrooke, şi, desigur, cunoscutul investitor, George Soros.

În cea mai mare parte, „tinerii absolvenţi de master din afara graniţelor ţării se vor specializa, pe mai departe la cursuri pentru doctorat”, spun reprezentanţii universităţii maghiare.

Cele mai citite

SUA intensifică presiunea asupra Iranului. Trump ia în calcul extinderea operațiunilor militare

Statele Unite au desfășurat pentru a șasea noapte consecutiv atacuri asupra unor ținte din Iran, iar administrația de la Washington analizează posibilitatea extinderii operațiunilor...

Bolojan: PNL va susține în Parlament legea salarizării în forma convenită alături de Comisia Europeană

Liderii liberali au discutat cu reprezentanții principalelor confederații sindicale despre reforma salarizării din sectorul bugetar.Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că parlamentarii liberali vor...

Trump acuză China de ingerință în alegerile pierdute de el în 2020. Beijingul respinge acuzațiile

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat China de implicare în alegerile prezidențiale americane din 2020 și a anunțat declasificarea imediată a unor documente...
Ultima oră
Pe aceeași temă