Statele Unite au desfășurat pentru a șasea noapte consecutiv atacuri asupra unor ținte din Iran, iar administrația de la Washington analizează posibilitatea extinderii operațiunilor militare.
Potrivit unor surse de la Casa Albă, președintele Donald Trump nu exclude noi acțiuni, deși afirmă că rămâne deschis unei soluții diplomatice.
În noaptea de joi spre vineri, mai multe explozii au fost raportate în Iran.
Presa de stat iraniană a anunțat că printre obiectivele lovite s-a aflat și orașul-port Bushehr, unde funcționează singura centrală nucleară activă a țării.
Washingtonul analizează controlul asupra insulei Kharg
Surse citate de presa americană susțin că Donald Trump ia în calcul inclusiv preluarea controlului asupra insulei Kharg, principalul terminal pentru exporturile de petrol ale Iranului.
Potrivit publicației Axios, planul ar presupune utilizarea trupelor terestre și ar avea ca obiectiv redeschiderea Strâmtorii Ormuz, rută strategică pentru transportul mondial de petrol.
În același timp, Casa Albă afirmă că dialogul cu Teheranul continuă.
Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a declarat: „Președintele este întotdeauna deschis către diplomație. Și am reușit într-adevăr să trecem spre o fază diplomatică, dar, din păcate, Iranul a încălcat acordul. Totuși, și-au exprimat în continuare dorința de a încheia o înțelegere. Purtăm discuții, dar președintele nu le va permite să tragă asupra navelor din strâmtoare fără a plăti consecințele pentru asta.”
Iranul respinge acordul și continuă atacurile
Autoritățile iraniene transmit că nu mai au motive să respecte memorandumul de înțelegere cu Statele Unite.
Președintele Parlamentului de la Teheran, care este și principalul negociator iranian, susține că documentul nu mai produce beneficii pentru Iran.
Acesta a afirmat: „Memorandumul de înțelegere are valoare doar atât timp cât prevederile sale rămân valabile și sunt puse în aplicare. În caz contrar, dacă noi nu beneficiem de pe urma acordului, atunci, în conformitate cu politica „ochi pentru ochi” (agresiunea americană), nici noi nu avem vreun motiv să rămânem angajați în respectarea acestuia”.
Tot joi, Iranul a lansat noi atacuri asupra unor baze militare americane din Iordania, Kuweit și Bahrain.
Ca răspuns, forțele americane au deschis focul asupra unui petrolier care încerca să ajungă la insula Kharg prin Strâmtoarea Ormuz. Washingtonul susține că blocada asupra porturilor iraniene rămâne în vigoare.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.