11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialTheresa May trimite distrugătorul „Putin Hunter“ în Marea Neagră. HMS Diamond va...

Theresa May trimite distrugătorul „Putin Hunter“ în Marea Neagră. HMS Diamond va conduce o forță NATO

Pentru prima dată după Războiul Rece, Marea Britanie trimite o navă de război a Marinei Regale în Marea Neagră, în coastele Rusiei. Distrugătorul HMS Diamond, poreclit, în contextul actual, „Putin Hunter“ este trimis în Ucraina, unde luptele cu forțele proruse s-au intensificat în ultimele zile. 

Decizia Theresei May este o contramăsură la acțiunile agresive ale Rusiei, după ce premierul britanic a avertizat asupra pericolului reprezentat de Vladimir Putin și de necesitatea ca SUA și Marea Britanie să ia atitudine în apărarea intereselor comune. HMS Diamond, din clasa Type 45, are 60 de luptători din Special Boat Service (SBS) și comandouri din cadrul Marinei Regale. HMS Diamond va conduce o forță operațională NATO și va proteja 650 de militari implicați în exerciții secrete în Ucraina, unde se desfășoară un conflict separatist din 2014, soldat cu peste 10.000 de morți, informează Daily Mail. Instructori militari britanici formează deja soldați ucraineni în domeniul infanteriei.

Ucraina se teme de invazie

Duminică și luni și-au pierdut viața șapte soldați ucraineni în lupte cu separatiștii proruși care au pornit o ofensivă, după convorbirea președintelui american, Donald Trump, cu Vladimir Putin. Se poate ca cei doi să fi vorbit și despre o eventuală ridicare a restricțiilor SUA asupra Rusiei, aplicate din cauza anexării Crimeei și a sponsorizării trupelor separatiste pro-ruse din Ucraina, dar nu s-a comunicat nimic în această privință. Liderii europeni au insistat pentru continuarea aplicării sancțiunilor, în timp ce Donald Trump s-a ferit să dea o declarație clară în acest sens. După dialogul celor doi președinți, trupele separatiste au atacat trupele guvernamentale ucrainene în orașul estic Avdiivka. Cinci soldați au fost uciși și alți nouă au fost răniți duminică, iar luni au fost uciși încă doi soldați. Atacul continua luni, cu artilerie grea. Guvernul de la Kiev spune că se teme că o invazie rusă ar putea avea loc oricând.

Marea Britanie preia conducerea NATO

Ministrul britanic al Apărării, Sir Michael Fallon, a declarat că „valorile libertății și democrației nu pot fi negociate, iar Marea Britanie îi susține ferm pe prietenii ucraineni“. „Regatul Unit transmite un mesaj clar, că suntem angajați să apărăm democrația în lume și susținem suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei“, a subliniat Sir Fallon.
La rândul său, fostul comandant al Marinei britanice, Lord West, a precizat că aceste exerciții în Marea Neagră au un obiectiv serios. „Am efectuat numeroase exerciții navale la Marea Neagră în trecut, dar au avut loc în circumstanțe mai bune și cu intenții mai bune. Aceasta este o operațiune cu un obiectiv foarte serios. HMS Diamond își poate purta singur de grijă, iar președintele Putin este un om care respectă puterea militară. NATO trebuie să arate că nu se simte amenințată și că Regatul Unit preia conducerea“, a subliniat amiralul.
HMS Diamond urmează să sosească la Marea Neagra odată cu mobilizarea unor militari britanici în alte țări europene. În jur de 800 de militari urmează să ajungă în Estonia în vară, iar alți 200 în Polonia. Forțele Aeriene Regale (RAF) trimit avioane de tip Typhoon în România. Desfășurarea de trupe și de echipament militar britanic are loc ca răspuns la comasarea unor trupe și tancuri rusești în Peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014, și la frontiera cu țări baltice.   

O NAVĂ HIGH-TECH

Nava de război high-tech HMS Diamond a fost lansată la apă în 2007 și introdusă în serviciu trei ani mai târziu. Nava are la bord rachete de tip Sea Viper. Cu o viteză de 3.000 de mile pe oră, aceste focoase ghidate prin radar au o rază de acțiune de până la 112 kilometri și pot distruge aeronave și drone inamice. În cazul unui atac de la mică distanță, distrugătorul HMS Diamond este protejat cu un tun modern de tip Gatling, Phalanx, care trage aproximativ 3.000 de proiectile de 20 de milimetri pe minut. Trupele speciale amfibie ale navei sunt aduse la bord cu un elicopter de tip Lynx Mk8, pe un heliport situat la pupa.

Cele mai citite

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă