25.8 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialTeodorovici: Nu vom distribui ajutoare alimentare în timpul campaniei electorale

Teodorovici: Nu vom distribui ajutoare alimentare în timpul campaniei electorale

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, precizează că "ajutoarele alimentare pentru persoanele dezavantajate nu vor fi distribuite în timpul campaniei electorale, ci după finalizarea acesteia", informează Mediafax.

"Am decis că nu vom distribui ajutoarele alimentare înainte de finalizarea campaniei electorale pentru a nu exista nici cel mai mic semn de întrebare asupra modului în care utilizăm fondurile alocate de UE", menţionează el.

Teodorovici a arătat totodată că licitaţia pe care o derulează în prezent Ministerul Fondurilor Europene "respectă în totalitate prevederile legislaţiei naţionale şi europene în materie".

"În plus, cred că ştiţi că în România, contestarea licitaţiilor publice este «sport naţional». Astfel, este foarte probabil ca şi în cazul acestei licitaţii să apără întârzieri. Apoi, procedura de licitaţie organizată pentru achiziţia alimentelor destinate persoanele dezavantajate respectă în totalitate prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, legislaţie care transpune prevederile Directivelor europene în materie. Procedura aplicată este licitaţia restrânsă accelerată, reglementată de OUG 34/2006 – articolul 83, alineat 3, respectiv de Directiva CE nr. 18/2004, la articolul 38, paragraful 8", a adăugat ministrul.

În comunicat sunt prezentate şi prevederile celor două acte normative. Astfel, OUG 34/2006 stipulează, la art. 83, că "(1)Fără a aduce atingere prevederilor art. 71, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 55 alin. (2), perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi data-limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puţin 37 de zile. (2) În cazul în care, din motive de urgenţă, nu poate fi respectat numărul de zile prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă are dreptul de a accelera aplicarea procedurii prin reducerea perioadei prevăzute la alin. (1), dar nu la mai puţin de 15 zile. (3) În cazul în care anunţul de participare este transmis, în format electronic, spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, perioada prevăzută la alin. (1) se poate reduce cu 7 zile şi perioada prevăzută la alin. (2) se poate reduce cu 5 zile".

Eugen Teodorovici menţionează în comunicat că în cazul licitaţiei lansate de Ministerul Fondurilor Europene se aplică prevederile alin. 3), "deoarece anunțul de participare a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar în deplină conformitate cu prevederile legale incidente, perioada de timp între publicarea anunţului şi data-limită de depunere a candidaturilor este de 10 zile (15 – 5 = 10)". El subliniază că în 2 octombrie a fost termenul limită pentru depunerea candidaturilor, urmând ca agenţii economici să aibă la dispoziţie încă 10 zile pentru depunerea ofertelor tehnice şi financiare.

Ministrul Teodorovici precizează că dreptul de reducere a termenelor în cazul licitației restrânse este prevăzut și în Directiva CE 18/2004, la art. 38, paragraful (8). Acesta prevede că "în cazul procedurilor restrânse și de negociere cu publicarea unui anunț de participare prevăzute la articolul 30, în cazul în care nu se pot respecta termenele minime stabilite de prezentul articol, datorită naturii urgente a situației, autoritățile contractante pot stabili: (a) un termen de primire a cererilor de participare care nu poate fi mai mic de 15 zile de la data trimiterii anunțului sau care nu poate fi mai mic de 10 zile, în cazul în care anunțul este trimis pe cale electronică în conformitate cu formatul și modalitățile de transmitere menționate de anexa VIII punctul 3; (b) și, în cazul procedurilor restrânse, un termen de primire a ofertelor care nu poate fi mai mic de 10 zile de la data trimiterii invitației ofertantului".

"În vederea asigurării unei transparențe suplimentare, procedura se derulează integral prin mijloace electronice în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice). În lumina celor de mai sus, este limpede că toate acuzaţiile sunt pure speculaţii politice, care vin dintr-o interpretare eronată a legislaţiei în materie", mai spune Eugen Teodorovici.

Cele mai citite

Ministrul Agriculturii: România ar putea obţine 30 de milioane de tone de porumb anual

România ar putea obţine într-un an 30 de milioane de tone de porumb de pe două milioane de hectare de teren, după finalizarea programului...

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...

Ministrul Agriculturii: România ar putea obţine 30 de milioane de tone de porumb anual

România ar putea obţine într-un an 30 de milioane de tone de porumb de pe două milioane de hectare de teren, după finalizarea programului...
Ultima oră
Pe aceeași temă