25.4 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialTenismana Andreea Mitu, calificată în primul tur la Wimbledon. Performanța carierei!

Tenismana Andreea Mitu, calificată în primul tur la Wimbledon. Performanța carierei!

Jucătoarea de tenis Andreea Mitu a reușit cea mai mare performanță din carieră, după ce a trecut de turneul de calificare de la Wimbledon și a ajuns pentru prima dată pe tabloul principal al competiției. Locul 214 WTA, Mitu, s-a calificat în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.

În turul al treilea al calificărilor, Andreea Mitu a învins-o pe americanca Irina Falconi, locul 173 WTA, cu scorul de 6-2, 6-7 (0), 6-2.

Andreea Mitu, 22 de ani, a câștigat până în prezent opt titluri ITF la simplu şi tot atâtea la dublu, iar cea mai bună clasare a fost locul 163, în februarie 2013.

Calificarea pe tabloul principal îi va aduce Andreei Mitu 40 de puncte WTA şi un premiu de 27.000 de lire sterline (aproximativ 45.000 de dolari). Suma reprezintă o treime din premiile câștigate în carieră, 133.000 de dolari.

Mitu le-a învins în primele două tururi de calificare pe Luksika Kumkhum (Thailanda), cap de serie numărul 12 şi poziţia 126 în ierarhia mondială, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4, în runda a doua şi pe americanca Sachia Vickery, locul 186 WTA, cu scorul de 7-5, 7-6 (8).

Până în prezent 6 românce au evoluat pe tabloul principal la Wimbledon: Andreea Mitu, Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, Sorana Cîrstea, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29, Monica Niculescu, locul 65 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 80 WTA şi Alexandra Cadanţu, locul 84 WTA.

Cele mai citite

Raidurile aeriene israeliene au ucis cel puțin 24 de persoane în orașul Gaza

Forțele israeliene au ucis cel puțin 24 de palestinieni în trei atacuri aeriene separate asupra orașului Gaza, marți dimineață, printre morți numărându-se și o...

Investitorii sunt îngrijorați de alegerile din Franța

Perspectiva ca un partid extremist din punct de vedere politic, cu puțină sau nicio experiență guvernamentală, să preia puterea după alegerile parlamentare din Franța...
Ultima oră
Pe aceeași temă