12.5 C
București
miercuri, 16 octombrie 2024
AcasăSpecialTendinţe: amenajări în stil loft

Tendinţe: amenajări în stil loft

Un open-space de tip lounge, care ocupă spaţiul de sub acoperiş, ambientat de obicei în stil eclectic, cu tente boeme sau minimaliste – astfel poate fi definit loftul, care a devenit o soluţie din ce în ce mai practicată în amenajările contemporane.

Loftul este legat de reconversia spaţiilor. Podul unei case poate fi transformat într-un living, la fel spaţiul de sub acoperişul unei anexe gospodăreşti, dar şi fostele hale industriale.

Podul unei case vechi din centrul Bucureştiului a fos )t amenajat astfel încât să se păstreze la vedere cât mai mult din suprafeţele de lemn şi cărămidă. Ambientarea spaţiului obţinut a fost realizată cu ajutorul mobilierului stil sau vintage, al accesoriilor antique şi al operelor de artă, cărora le-au fost adăugate obiecte şi accesorii moderne. Rezultatul este un loft cald şi spectaculos, de aproximativ 100 de metri pătraţi, care înglobează holul, livingul, diningul şi un salon adiacent.

În oraşele din ţară există încă multe vile interbelice şi case tradiţionale (săseşti sau din alte zone, precum Bucovina, Banat, Maramureş etc.) care au poduri ce pot fi transformate în astfel de lofturi. Unele anexe gospodăreşti (hambare, grajduri etc.) ale caselor tradiţionale se pretează, de asemenea, la reconversia în spaţii locuibile de acest tip.

Alegerea danezei Louise Campbell în cadrul proiectului „Das Haus – Interiors on Stage”, la ediţia imm cologne din anul 2013, a fost un open-space de foarte mari dimensiuni, fără pereţi, în cazul căruia trei laturi sunt acoperite cu materiale textile, iar structura de grinzi şi înălţimea mare fac referinţă în mod cert la o mansardă. Practic, designerul de interior a propus un loft cu multe elemente ce „sparg” normele de design actuale şi aparţin stilului industrial. Trebuie remarcate dimensiunile foarte mari ale mobilierului, instalaţiile la vedere şi lowtech, precum şi poziţionarea căzii de baie într-o zonă centrală.

În cazul mansardei unei case complet atipice, situată într-o zonă foarte bună a Capitalei, s-a renunţat la acoperişul clasic şi s-a optat pentru un acoperiş-luminator. Designerul Andreea Mureşan (tel.: 0757.104.880, e-mail: murand@gmail.com) a dat frâu liber imaginaţiei, iar astfel spaţiul de sub acoperiş destinat petrecerii timpului liber şi întâlnirilor cu prietenii a devenit un loft deosebit de spectaculos (cea mai exuberantă zonă din locuinţă). Designerul a combinat aici mobilier vechi, în stil franţuzesc, obiecte din Extremul Orient, măsuţe driftwood şi alte piese de design, într-un mix de nou şi vechi, de european şi exotic. Decorul eclectic şi tuşele puternice de argintiu, roz pal şi ciclam evidenţiază multiplele posibilităţi de design care se pretează în cazul amenajării unui loft.

Mai multe exemple şi informaţii privind amenajările în stil loft găsiţi în revista Căminul.

 

 

 

Cele mai citite

Benjamin Mendy cere daune de 11,5 milioane de lire de la Manchester City după achitarea de acuzațiile de viol!

Fostul fundaș al lui Manchester City, Benjamin Mendy, a intentat un proces împotriva clubului pentru neplata salariilor în perioada în care a fost suspendat...

Economia României ar putea atinge 700 de miliarde de euro în următorul deceniu, conform unui raport ING

Economia României are potențialul de a se dubla în următorii zece ani, cu o creștere anuală medie a PIB-ului de 3,0 – 3,5%, ceea...

Minorii dispăruți din județul Hunedoara, au apărut într-un clip pe Youtube

Sora cea mare a transmis că „oamenii” cu care se află în prezent „i-au tratat bine” și a avut un mesaj și pentru părinți  În...
Ultima oră
Pe aceeași temă