12.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialTalibanii au doborât un elicopter ISAF. Aproape 40 de morţi

Talibanii au doborât un elicopter ISAF. Aproape 40 de morţi

Un elicopter al Forţei NATO în Afganistan (ISAF) s-a prăbuşit în noaptea de vineri spre sâmbătă în estul Afganistanului, iar 31 de militari americani şi 7 soldaţi afgani au fost ucişi, informează BBC.

Nici SUA nici NATO nu au confirmat cauza accidentului, dar martorii, unii oficiali afgani şi reprezentanţii insurgenţilor susţin că talibanii au fost cei care au doborât aparatul de zbor.

Incidentul reprezintă cea mai mare pierdere de vieţi ale unor soldaţi americani începând cu 2001, anul în care a început operaţiunea din Afganistan.

Elicopterul Chinook se întorcea dintr-o misiune de luptă în care opt insurgenţi ar fi fost ucişi.

Un oficial NATO din Afganistan a precizat pentru NY Times că elicopterul ar fi fost doborât de un aruncător de grenade.

Şi insurgenţii talibani, contactaţi telefonic de AFP, au afirmat că au doborât elicopterul, dar ei revendică adesea acţiuni pentru care nu sunt responsabili.

Cele mai citite

CSAT trebuie să-i aprobe lui Iohannis încă o factură pentru candidatura la NATO

Ilustrație: Marian Avramescu Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) va trebui să-i aprobe președintelui Klaus Werner Iohannis decontarea probabil a ultimei facturi sau...

Stația STB Orizont revine pe amplasamentul de bază

Stația „Orizont” revine pe amplasamentul de bază, informează Societatea de Transport București (STB). “Avȃnd ȋn vedere finalizarea lucrărilor la proiectul „Reabilitare rețele termice Loc 3...

Parlamentul Georgiei a aprobat legea împotriva “influenței străine”, în ciuda protestelor de pe străzi

Parlamentul din Georgia a aprobat legea menită să sancționeze "influența străină", în ciuda protestelor de pe străzi și a avertismentelor că proiectul de lege...
Ultima oră
Pe aceeași temă