15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialTaifunul Nanmadol a ajuns în Taiwan. Miii de oameni au fost evacuaţi

Taifunul Nanmadol a ajuns în Taiwan. Miii de oameni au fost evacuaţi

Astăzi, mii de oameni au fost evacuaţi în Taiwan, iar şcolile au fost închise, în momentul în care taifunul Nanmandol, cel mai puternic din 2009, a traversat sudul insulei, o regiune dens populată, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Taifunul, care a făcut 16 morţi în Filipine la sfârşitul săptămânii trecute, a ajuns pe coasta Taiwanului în această dimineaţă, potrivit Serviciului central de meteorologie. Nanmadol ‘este cel mai puternic taifun care a lovit Taiwanul după Morakot’, care a făcut 700 de morţi şi dispăruţi, în 2009.

Nanmadol se îndrepta astăzi către nord-vestul insulei, fiind însoţit de vânturi care ating 137 de kilometri pe oră. El se afla la 30 de kilometri nord-est de cel de-al doilea oraş ca mărime din Taiwan, Kaohsiung, au menţionat serviciile de meteorologie.

Autorităţile au evacuat circa 8.000 de persoane la apropierea primului taifun al sezonului care a lovit insula, a informat Centrul pentru operaţiuni de urgenţă.

Ministerul Apărării a desfăşurat mii de soldaţi pentru a ajuta la operaţiunile de evacuare. Totodată, au fost emise avertismente privind riscul unor alunecări de teren pentru 300 de zone din regiune. Şcolile au fost închise pe toată insula, cu excepţia a două districte.

Nanmadol va traversa Strâmtoarea Taiwanului astăzi şi se va îndrepta către coasta de sud-est a Chinei. Autorităţile din provincia Fujian au chemat în port duminică circa 25.000 de ambarcaţiuni, potrivit agenţiei Xinhua.

Cele mai citite

Adunarea Națională a Franței va dezbate un proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate

Adunarea Naţională a Franţei a lansat luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate pentru bolnavii în fază terminală, relatează...

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...
Ultima oră
Pe aceeași temă