28.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialSurse: Procurorii au finalizat ancheta în dosarul „Nana“

Surse: Procurorii au finalizat ancheta în dosarul „Nana“

Procurorii de la Parchetul General ar fi încheiat ancheta în cazul retrocedărilor de terenuri din comuna Nana, iar dosarul va fi trimis în instanță. 

Potrivit informațiilor difuzate de RTV, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă poate trimite în fața judecătorilor 11 persoane, iar dacă acestea vor fi găsite vinovate vor fi anulate deciziile de împroprietărire și, implicit, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu.

În urmă cu circa o săptămână, Parchetul General anunța că a început urmărirea penală împotriva a 11 persoane în dosarul ce are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana. Printre persoanele vizate se numără primarul comunei Nana, Gheorghe Dobre, și alți șapte membri ai Comisiei de Fond Funciar.

Acuzațiile formulate sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, spălare a banilor, conflict de interese şi fals în declaraţii.

În cadrul anchetei, procurorii au dispus instituirea sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile, dar şi a unui teren de 735 de hectare, în cazul căruia procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat în mod ilegal. Din cele peste 700 de hectare puse sub sechestru de Parchetul General face parte şi terenul Ioanei Băsescu.

Cele mai citite

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...

BACALAUREAT 2024. Luni are loc proba de limba și literatura română 

Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română -...

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...
Ultima oră
Pe aceeași temă