25.5 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialSupărarea lui Dobrin

Supărarea lui Dobrin

Cu siguranţă, marele Gicu Dobrin ar fi fost foarte supărat să afle că FC Argeş e în liga a doua şi nu e dorită de nimeni. Scoasă la vânzare, pe o sumă de nimic, fosta campioană din Piteşti nu şi-a găsit nici un cumpărător, aşa că va trebui să se descurce în noul sezon fără vedete, fără prime şi, mai ales, fără nici o perspectivă. Deşi anul trecut se pregătea de asaltul Ligii I, acum e clar că cei de la FC Argeş sunt foarte mulţumiţi că au rămas în Liga a II-a, pentru că în primul eşalon nu ar fi avut bani nici pentru 3-4 etape.

Marele Gicu Dobrin nu ar fi văzut cu ochi buni, la fel de sigur, nici faptul că Internaţional din Curtea de Argeş, localitate situată la o aruncătură de băţ de Piteşti, a decis să se mute, practic, la Tg. Jiu, deşi în mod normal ar fi trebuit să ajungă la o înţelegere cu cei de la FC Argeş. Dar acolo, explică fostul patron al celor de la „Inter”, Benone Lazăr, nu a fost nimeni interesat de preluarea echipei. Deşi la un moment dat autorităţile locale din Piteşti păreau dornice de a face „schimbul” şi a sprijini o echipă, FC Argeş, care ar fi jucat pe locul lui Internaţional în prima ligă, visând chiar şi la cupele europene, din motive necunoscute, totul a căzut. „Au zis că nu s-a putut”, spune acum Lazăr, care, fără a acuza pe cineva, lasă să se înţeleagă că a făcut mai multe demersuri către cei din Piteşti pentru a le ceda echipa sau a găsi o cale de colaborare, dar a fost mereu ba purtat pe drumuri, ba refuzat direct.

O fostă campioană la care s-au format şi au jucat mari fotba­lişti, FC Argeş, trage să moară. Deşi poate că nu-şi dau seama de asta, cei din Piteşti au plecat pe un drum de pe care cu greu se mai revine.  Au trăit-o pe pielea lor grupări importante ale fotbalului românesc, centre de mare tradiţie precum FC Baia Mare, Progresul (Naţional) Bucureşti, UTA Arad, CSM Re­­­-­­­ş­iţa, Jiul Petroşani, FCM Bacău, FCM Târgovişte, Inter Sibiu, Olim­pia Satu Mare ş.a.m.d., care au căzut şi nu au mai reuşit să se ridice. Unele, poate, vor avea norocul să dea peste vreun pasionat de fotbal care să le readucă la viaţă. Altele vor rămâne doar în cartea de istorie a fotbalului.  

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...
Ultima oră
Pe aceeași temă