21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSUA a aprobat rezoluţia împotriva Iranului

SUA a aprobat rezoluţia împotriva Iranului

Senatul american a aprobat o rezoluţie care prevede că Statele Unite ale Americii vor depune toate eforturile pentru a împiedica Iranul să dezvolte o armă nucleară, informează sâmbătă Associated Press.

Măsura, care nu are caracter obligatoriu, votată cu 90 de voturi “pentru” şi unul “împotrivă”, prevede că nu ar trebui privită ca pe o autorizaţie de folosire a forţei militare sau ca o declaraţie de război. Cu toate acestea, rezoluţia afirmă că Statele Unite nu vor accepta un Iran dotat cu arme nucleare.

Congresul SUA a adoptat – iar preşedintele Barack Obama a semnat – sancţiuni dure la adresa Iranului care prevăd limitarea vânzărilor de petrol şi pun piedici Teheranului să finanţeze programul său de îmbogăţire a uraniului.

Adoptarea acestei rezoluţii are loc după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a cerut Washingtonului să facă cunoscut ce ar putea determina un atac militar condus de SUA împotriva instalaţiilor nucleare ale Iranului.

Tot sâmbătă, generalul Mohammad Ali Jafari, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei (Pasdaran), a declarat că războiul Iranului cu Israelul “va avea loc în cele din urmă”. “Această tumoare canceroasă ce este Israelul încearcă să lanseze un război împotriva noastră. Nu ştim însă când se va produce acesta. Ei (israelienii) consideră de acum războiul drept singurul mijloc de a ne înfrunta, dar sunt atât de proşti, încât stăpânii lor (Statele Unite) ar trebui să îi oprească”, a adăugat generalul Jafari.

Cele mai citite

Bodyguardul al lui Drake, rănit într-un schimb de focuri în fața vilei rapperului

Un agent de pază a fost grav rănit într-un schimb de focuri de armă la reședința din Toronto a rapperului canadian Drake, marți dimineață,...

Un semifinalist de Cupa UEFA va antrena la turneul final al Cupei Satelor

Vasilică Cristocea, fotbalist care în sezonul 2005-2006 a ajuns cu Steaua până în semifinalele Cupei UEFA, este unul dintre antrenorii de la turneul final...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă