26.8 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăSpecialStudiu alarmant. Româncele, lipsite de programele de prevenire şi depistare a cancerelor...

Studiu alarmant. Româncele, lipsite de programele de prevenire şi depistare a cancerelor feminine

România este una din doar cele trei țări ale Uniunii Europene care nu au un program național de screening pentru cancerul de sân, în condiţiile în care rata mortalității este cu 25% mai mare decât în UE.

Specialiştii atrag atenţia că soluţiile implică un efort susţinut de colaborare și dialog din partea tuturor actorilor implicați: autorități, medici, asociații de pacienți și companii farmaceutice. De altfel, majoritatea ginecologilor și medicilor de familie consideră că succesul unei campanii de screening depinde de promovarea intensă și acoperirea la nivel național.

În această lună, Coaliția pentru Sănătatea Femeii a publicat primul și cel mai cuprinzător studiu asupra afecțiunilor oncologice feminine realizat până acum în România. În cadrul cercetării a fost analizată perspectiva medicilor și a femeilor asupra problemelor existente în sistemul medical referitoare la managementul principalelor trei tipuri de cancer care afectează femeile din țara noastră: cancerul de sân, cancerul de col uterin și cancerul ovarian.

Studiul „Afecțiunile Oncologice Feminine în România“ concluzionează că implementarea unui program de screening gratuit pentru cancerul de sân, promovarea adecvată a programului de screening existent pentru cancerul de col uterin și creșterea nivelului de educație cu privire la importanța controalelor medicale periodice sunt măsuri necesare pentru managementul eficient al afecțiunilor oncologice feminine în România.

Percepţia riscului de îmbolnăvire, diferită

Din perspectiva medicilor, avantajele programelor de screening sunt evidente, peste 89% din medicii ginecologi și medicii de familie recomandând femeilor investigații pentru depistarea precoce a cancerelor. În acelaṣi timp, însă, 63% din medicii ginecologi susțin că nivelul scăzut de educație al pacientelor este principala provocare cu care se confruntă în diagnosticarea acestor tipuri de cancer, iar medicii de familie consideră lipsa gratuităţii drept principalul motiv pentru care româncele evită efectuarea acestor investigații medicale.

De asemenea, medicii susțin că fondurile insuficiente și lipsa unei promovări solide a importanței prevenției duc la descoperirea acestor boli în stadii avansate.

Din perspectiva femeilor, 52% din participantele la studiu nu ṣtiu ce programe sunt disponibile pentru prevenția și depistarea în stadiu incipient a cancerelor. Mai mult, aproape 90% din acestea nu au participat niciodată la un program de screening pentru depistarea cancerelor feminine.

Pacientele consideră că traseul prin sistemul medical este îngreunat de lipsa unor etape precise care trebuie urmate odată iniţiat procesul, precum și de dificultatea realizării investigațiilor. Aceste probleme semnalate atât de medici, cât și de femei sunt accentuate de gradul scăzut al educației pentru prevenție în sănătate, dar și de comunicarea dificilă dintre medici și paciente, cauzate de lipsa unor cursuri de comunicare și de supraîncărcarea medicilor.

Lipsa măsurilor de prevenţie

Medicul Dragoş Median, specialist în oncologie ginecologică la Spitalul Clinic Filantropia din Bucureşti, a declarat pentru „România liberă“ că acest studiu poate fi considerat un semnal de alarmă ce relevă în primul rând lipsa de educaţie medicală a populaţiei în general, nu numai a femeilor.

 „Situaţia este alarmantă din cauza lipsei unor programe de screening – mă refer la cancerul de sân şi la cancerul de col uterin, pentru cancerul de ovar nu se poate face un screening – şi mă refer la lipsa unei baze materiale, a unei metodologii şi a unei tradiţii în a face acest screening. Nici în privinţa tratamentului oncologic lucrurile nu stau grozav. Din păcate, pentru femeile tinere, sub 35 de ani, nu există metode de screening eficiente, doar în cazul în care se ştiu purtătoare ale unor mutaţii genetice, cum sunt genele BRCA, sau atunci când în familie există cazuri oncologice, cum ar fi mame, surori sau mătuşi care au fost diagnosticate cu cancer la sân sau cancer de ovar, şi atunci aceste femei au o indicaţie suplimentară de a face investigaţii preventive. În cazul cancerului de col uterin nu putem vorbi decât de vaccinare pentru HPV“.   

Studiul poate fi consultat integral pe portalul www.coalitiapentrusanatateafemeii.ro.

Screening

Statistici îngrijorătoare

– 90% din femeile participante la studiu nu au participat niciodată la un program de screening pentru depistarea cancerelor feminine;

– 87% din femei și 25% din medici nu cunosc existența programului gratuit de screening pentru cancerul de col uterin;

– 85% din femei consideră că programele de screening cresc șansele de supraviețuire;

– 94% din ginecologi și 91% din medicii de familie consideră că un program de screening ajută la creșterea șanselor de supraviețuire ale pacientelor.

Atenție

Simptome de alarmă pentru cancer

– Scădere semnificativă şi inexplicabilă în greutate;

– Indigestie şi balonare;

– Febră;

– Modificări ale sânilor;

– Modificări ale nodulilor limfatici;

– Modificări cutanate;

– Hemoragii vaginale intermenstruale;

– Disfagie;

– Durere cronică;

– Astenie şi stări depresive.

Atunci când s-a început campania de vaccinare anti-HPV, metoda de comunicare a fost un eşec total. În ciuda faptului că s-au investit mulţi bani în achiziţionarea de doze de vaccin, foarte puţine tinere au fost vaccinate pentru că s-a ratat momentul şi nu s-a putut explica corect oamenilor despre ce este vorba, care sunt beneficiile absolut consistente, care sunt riscurile inerente. Medicii de familie, la rândul lor, sunt copleşiţi în momentul de faţă de o mulţime de lucruri birocratice, ceea ce le mănâncă practic timpul de a mai face şi medicină și, implicit, prevenţie în rândul pacientelor.“ (Dr. Dragoş Median, specialist în oncologie ginecologică)

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Wimbledon renunță la arbitrii de linie după 147 de ani! Turneul va folosi un sistem automat de detectare a greșelilor

După 147 de ani de tradiție, turneul de Grand Slam pe iarbă de la Wimbledon va introduce, din 2025, un sistem electronic de arbitraj,...

Ucraina a distrus un depozit de sute de drone din sudul Rusiei

Ucraina a anunţat miercuri că forţele sale armate au distrus un depozit adăpostind câteva sute de drone de atac în sudul Rusiei, notează AFP. Forţele...

Tragedie în Grecia! George Baldock, fundașul lui Panathinaikos, găsit mort în piscină

George Baldock, fundașul lui Panathinaikos, a fost găsit fără suflare în piscina casei sale din Glyfada, Atena, într-un incident ale cărui circumstanțe sunt încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă