Studiile clinice farmacologice reprezinta modalitatea principala prin care unui medicament i se poate dovedi eficienta si calitatea, dar si reactiile adverse, un instrument de cercetare ce a asigurat evolutia lumii medicale imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Pentru ca un medicament sa ajunga sa fie vandut in farmacie, acesta trebuie sa strabata un drum lung si anevoios printr-o serie de procedee de studiu, impartite in faze de studiu, care sa faca dovada eficientei in ceea ce priveste efectul benefic asupra bolii si sanatatii omului. Ceea ce trebuie precizat de la inceput este faptul ca pacientii participa de bunavoie in aceste studii, fara a fi obligati sau constransi intr-un fel sau altul, si semneaza, dupa ce sunt informati de catre medicul investigator, un acord numit generic consimtamant informat.
Aceasta etapa este foarte importanta pentru ca medicul trebuie sa explice pe intelesul pacientului toate notiunile din acest document, iar acesta, la randul sau, sa inteleaga in totalitate ceea ce va face in cadrul studiului. In acest moment, investigatorul poate petrece impreuna cu pacientul cateva ore bune, iar acesta, din experienta proprie, pune foarte multe intrebari care de care mai neasteptate. Unii dintre ei se consulta cu familia, altii suna medicul de familie, altii se gandesc un timp mai lung pana sa accepte participarea la un studiu clinic. La inrolarea intr-un studiu se fac o serie de analize si investigatii, ceea ce face ca uneori, in urma rezultatelor, unii dintre pacientii ce doresc sa participe in studiu sa fie exclusi ca nerespectand criteriile de selectie.
Pe parcursul studiului, care poate dura de la cateva luni la cativa ani, dar si o buna perioada de la finalizarea lui, participantii sunt evaluati periodic, cu monitorizarea stransa a efectelor benefice si a posibilelor reactii adverse. Am observat ca, pe masura ce trece timpul, studiile devin mai complexe, motiv pentru care inrolarea este mai greoaie, urmarirea dupa studiu este in crestere, iar pacientii accepta mai greu sa adere la astfel de programe de cercetare. Ceea ce trebuie mentionat este faptul ca aceste schimbari sunt in beneficiul pacientului, dar si al evolutiei stiintelor medicale, efortul investigatorului fiind mai mare. Mai nou, ghidurile internationale de practica recomanda medicilor si pacientilor participarea in astfel de studii, in principal in bolile rare sau in care terapiile curente au eficienta modesta (exemplul cancerelor).
Un lucru este cert, dincolo de orice discutie: fara pacienti n-ar exista studii, iar fara studii n-ar exista medicamente si, implicit, ar creste mortalitatea generala la nivelul globului, cu scaderea consecutiva a sperantei de viata. De asemenea, nu cred ca medicul vizeaza beneficiul financiar prin astfel de studii, ci mai degraba dezvoltarea cunoasterii si a notorietatii profesionale. Pentru a nu lasa loc la interpretari si speculatii, precizez ca investigatorul este de buna-credinta si depune un efort imens pentru ca lucrurile sa se petreaca conform normelor, iar sumele de bani pe care le castiga sunt depasite de munca si responsabilitatea imensa pe care o are intr-un studiu. In opinia mea, studiile clinice raman in Romania anului 2009, lovita de o puternica criza financiara, o alternativa prin care pacientii pot beneficia de tratamente moderne, gratuite, cu potential mare in a vindeca boli incadrate a fi incurabile, iar medicii pot tine pasul cu stiinta si cunoasterea medicala prin cercetare.
In acest context, statul roman ar trebui sa sprijine mai mult dezvoltarea in aceasta zona a cercetarii medicale prin incurajarea medicilor, dar si a pacientilor (pe modelul donatorilor de sange) sa participe in proiecte clinice de cercetare, iar impreuna, medicul si pacientii, fara a fi catalogati drept cobai, pot contribui la aparitia unor noi terapii cu un beneficiu major pentru sanatatea umana.
