Chiar dacă azi nu mai are aeroport, Galaţiul are totuşi faima că aici a funcţionat unul dintre primele aeroporturi din România, iar primele curse aeriene de pasageri din România au fost, din 1925, pe ruta Bucureşti-Galaţi. Se întâmpla după ce, în 1908-1912, doi gălăţeni şi-au construit aparate de zbor cu care au reuşit să se desprindă de la sol în 3 zboruri demonstrative ce au avut loc la Galaţi.
Primul aeroport se afla în zona cartierelor Micro 38‑39‑40, care azi e numită „Aeroport”. Primele construcţii din caramidă ale aeroportului mai există şi azi, la intersecţia str Saligny şi Basarabiei, fiind halele care acum găzduiesc garajul Ecosal SA, după ce au fost depou de tramvaie. Mai târziu, aeroportul s-a mutat în alte clădiri, pe Bd. Coşbuc, unde a fost Trefo SA. Pista de zbor avea lungimea de 2,5-3 kilometri şi se întindea de la Cimitirul Eternitatea până deasupra tunelului CFR. În primul război mondial, la Aeroportul Galaţi se afla Grupul 3 Aviaţie, dotat cu avioane „Farman” pentru operaţiuni de observare şi „Nieuport” pentru vânătoare. În al doilea război mondial, la Galaţi se afla Corpul 1 Aerian, aici funcţionând şi o şcoală de vânătoare în picaj. La 23 august 1944, pe aerodromul Galaţi se aflau 249 avioane. După război, aici a fost un centru de pregătire a viitorilor piloţi. Tradiţia datează din 1937, când la Galaţi exista o şcoală de pilotaj pentru aviaţia civilă, ce a emis brevete pentru 38 de piloţi. În 1947-1948, pe Aeroportul Galaţi se efectua pregătirea practică a elevilor şcolii militare de aviaţie, care zburau cu aparate IAR 27, 39 şi 80, Fleet 10G, Nardi 305, iar mai târziu cu IAK 11, 17, 18, 23.
Bucureşti-Galaţi, prima rută internă a Tarom
Gălăţenii au fost primii români care au avut ocazia să călătorească cu avionul. În 1920 a luat fiinţă „Compania de Navigaţie Aeriană Franco-Română” (CFRNA), devenită în 1925 Compania Internaţională de Navigaţie Aeriană” (CIDNA), din 1937 LARES (Liniile Aeriene Române), iar din 1954 TAROM. La reorganizarea din 1925, compania a introdus şi prima rută aeriană internă pe relaţia Bucureşti-Galaţi, pe care erau efectuate curse aeriene regulate de pasageri, mărfuri şi poştă, cu avioane Potez, de producţie franceză. Apoi, pe relaţia Bucureşti-Galaţi s-a zburat cu avioane Junker 52 şi PO2, iar mai târziu cu aeronave Lisunov LI2, de producţie sovietică.
Precursori
Primul gălăţean care s-a ridicat de la sol cu propriul aparat de zbor a fost ing. Petre Adrianov, care a construit un planor cu care a zburat deasupra unui sat din apropierea oraşului. În 1911, Ion Paulat, şef mecanic pe o navă militară din Portul Galaţi, a construit un hidroavion care atingea o viteză maximă de 85 km/oră, viteza orizontală fiind de 35 km/oră. Hidroavionul „Paulat” avea coca din lemn de stejar şi frasin, structura din lemn de frasin iar coastele din lemn de ulm, întregul ansamblu fiind acoperit cu pânză gumată şi metalizată. Din cauză că nu a fost sprijinit de Ministerul de Război pentru cumpărarea a două motoare, Paulat a renunţat la hidroavionul bimotor şi a construit un hidroavion monomotor cu care s-a ridicat în aer în demonstraţia de zbor de pe 6 noiembrie 1911. În 1912, Ion Paulat a construit un monoplan cu care, într-o nouă demonstraţie de zbor efectuată la Galaţi, a zburat la înălţimea stâlpilor de telegraf.
