Observ zilele acestea, pe de-o parte, inflamarea subiectului legat de banii pe care părinţii elevilor îi strâng pentru aşa-numitele fonduri ale clasei ori ale şcolii. L-am auzit şi pe ministrul Educaţiei, azi, la conferinţa de presă, spunând că profesorii n-au voie să gestioneze astfel de fonduri.
Discuţia alunecă totuşi pe o latură care dovedeşte necunoaşterea legii de către tot felul de pretinşi analişti prezenţi pe micile ecrane, la diverse emisiuni de televiziune. E drept că nimeni nu mai înţelege nimic şi din cauză că Ministerul Educaţiei nu spune clar care e situaţia. Pentru că tot de la oficiali mai aud cum că fondurile clasei sau ale şcolii, dacă se constituie, pot fi gestionate numai de comitetele de părinţi.
Fraţilor, în ce ţară trăim?! Mai ştim ce este aceea lege? Oare chiar nimeni nu-şi aminteşte că şcolile sunt gestionate de primării? Sau ne facem că nu mai ştim ce atribuţii ar trebui să aibă autorităţile locale?! Cei care-şi dau cu părerea acum despre fondul şcolii sau fondul clasei ar trebui să ştie că primăriile administrează, din punct de vedere material, clădirile cu destinaţie şcolară. Asta înseamnă reparaţii capitale sau curente, dotarea cu material didactic, materiale pentru curăţenie şi igienizare, buna funcţionare a tuturor instalaţiilor – încălzire, apă şi canalizare, într-un cuvânt tot ceea ce este necesar pentru ca în acele clădiri să nu lipsească nimic, nici elevilor, nici profesorilor.
Mai mult decât atât, conducerea şcolilor este exercitată pe baza unui parteneriat între profesori, părinţii elevilor şi autorităţile locale. Există un comitet din care fac parte reprezentanţii celor trei entităţi. An de an, aceste comitete se întrunesc pentru a discuta despre problemele care trebuie rezolvate în fiecare şcoală în parte.
Tomai pe acest fond este de neînţeles ca în anumite şcoli – şi din câte se pare nu puţine – să mai fie ridicată problema fondului clasei, mai ales cu ocazia şedinţelor cu părinţii. Este inadmisibilă motivaţia că primăria nu are bani şi de aceea părinţii trebuie să devină sponsori ai învăţământului. Să dea bani pentru cumpărarea de mobilier nou, dacă cel vechi e inutilizabil, să fie cumpărate perdele în clase, să se schimbe parchetul, să se monteze o tablă nouă, să se schimbe uşa de la intrare în clasă, să se facă îmbunătăţiri la punctele sanitare ale şcolii.
Ce trebuie să facă părinţii care sunt puşi, la şcoală, să dea bani pentru asemenea cheltuieli? Ar trebui să-şi amintească, în calitate de contribuabili, că în fiecare an plătesc taxe şi impozite locale. Deci să meargă la edil şi să-l întrebe – alo, domnu’ primar, de ce nu aloci fondurile necesare pentru şcoli? Pentru că, trebuie să recunoaştem, sunt multe şcoli, în diverse localităţi, care arată ca vai de ele.
Sigur, ştim din presă, de ani încoace, cum prin diverse localităţi ale ţării au răsărit statui şi fântâni arteziene, parcuri şi stadioane. Primarii au alte priorităţi, nu să dea bani la şcoli.
Asta aş fi aştetpat azi de la mai-marii Ministerului Educaţiei. Să le spună primarilor din toată ţara, mai ales celor care şi-au uitat atribuţiile, că au obligaţia, prin lege, să gestioneze problemele materiale ale şcolilor. Şi tot onor ministrul ar fi trebuit să le spună tranşant profesorilor nu numai că nu au voie să se atingă de fondul clasei. Ci nici măcar să nu mai ridice o asemenea problemă. Dacă e de respectat legea, s-o respectăm. Nu să ne facem că nu ştim de ea!
