22.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialStânga radicală din Grecia, prezentată ca favorită în sondaje în cazul unor...

Stânga radicală din Grecia, prezentată ca favorită în sondaje în cazul unor noi alegeri

Partidul stângii radicale Syriza, care se opune programului de austeritate cerut de creditorii Greciei, este prezentat ca favorit în cazul unor noi alegeri legislative, care trebuie organizate dacă formaţiunile nu reuşesc să formeze un Guvern de coaliţie, potrivit mai multor sondaje, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Syriza obţine 20,5 la sută din intenţiile de vot, în faţa conservatorilor de la Noua Democraţie, cu 18,1 la sută, şi a socialiştilor de la Pasok, cu 12,2 la sută, potrivit unui sondaj al institutului Kappa, publicat duminică de săptămânalul To Vima.

Sâmbătă, un prim sondaj al institutului Metron publicat de săptămânalul Ependytis îl prezenta pe liderul Syriza, Alexis Tsipras, pe primul loc, fiind preferat de 19 la sută dintre respondenţi. În ceea ce priveşte intenţiile de vot, Syriza era creditat cu primul loc, având 20,2 procente.

În sondajul de duminică, 42,8 la sută dintre respondenţi afirmă că sunt îngrijoraţi după rezultatele legislativelor de la 6 mai, care nu au permis degajarea unei majorităţi. Alţi 35,2 la sută şi-au exprimat speranţa.

În timp ce preşedintele grec i-a convocat pe reprezentanţii partidelor duminică pentru a lansa ultime negocieri în vederea formării unui Guvern de coaliţie, 72 la sută dintre persoanele chestionate de Kappa au apreciat că partidele ar trebui să coopereze “cu orice preţ”.

În plus, 78 la sută dintre respondenţi au afirmat că noul Guvern trebuie să facă “tot ceea ce trebuie” pentru ca Grecia să rămână în zona euro.

Cele mai citite

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, 23 mai, într-o conferință de presă că lipsa apei calde în mai multe sectoare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă