13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialStaffan de Mistura, emisarul ONU în Siria, cere o acțiune internațională pentru...

Staffan de Mistura, emisarul ONU în Siria, cere o acțiune internațională pentru apărarea orașului Kobane

Staffan de Mistura, emisarul ONU în Siria, arată că pentru apărarea orașului sirian Kobane, comunitatea internațională ar trebui să acționeze imediat, anunță Agerpres

Citește și: Steagul negru flutură la Kobane

"Lumea, noi toți regretăm profund că SI (Statul Islamic) este în măsură să ia sub control un oraș care s-a apărat atât de curajos, dar care este pe cale să cadă. Trebuie să acționăm imediat", a cerut Staffan de Mistura într-un comunicat, citat de AFP.

Jihadiştii din cadrul grupării Stat Islamic (SI) au luat sub control trei cartiere în estul Kobane, un oraş sirian kurd strategic, situat la frontiera cu Turcia, pe care încearcă să-l cucerească de trei săptămâni, a anunţat un ONG, citat de AFP.

Kurzii din Turcia au denunţat în repetate rânduri lipsa de reacţie a autorităţilor turce în apărarea oraşului. Ciocniri între kurzii turci, refugiaţii sirieni şi forţele de securitate turce au avut loc în ultimele două zile în regiune.

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite a desfăşurat raiduri aeriene asupra poziţiilor controlate de SI în regiune, în condiţiile în care Kobane, al treilea oraş kurd ca mărime din Siria, se află de aproape trei săptămâni sub asediul islamiştilor radicali.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă