23.5 C
București
duminică, 21 iulie 2024
AcasăSpecialSpitalul de Urgenţă are nevoie de bani

Spitalul de Urgenţă are nevoie de bani

Directorul unităţii sanitare s-a întâlnit cu preşedintele CNAS pentru a cere banii care, spune el, i se cuvin.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa speră să primească bani în plus de la Bucureşti. Acesta este, de fapt, şi motivul pentru care, săptămâna trecută, directorul unităţii sanitare, dr. Dan Căpăţână, s-a întâlnit cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. „Vrem să ne facă plata diferenţei de la spital de gradul 1 cu plan de conformare la spital de grad 1, să ne plătească cei 2% care în mod legal ni se cuvin. Ni s-a promis că în perioada următoare se va face o rectificare a contractului şi se va ţine cont de acest lucru”, a declarat managerul SCJU. El a mai spus că banii sunt necesari, mai ales în condiţiile în care în perioada sezonului estival, numărul persoanelor internate în SCJU a crescut considerabil.

„În perioada 1 mai-31 august 2012 am avut aproximativ 25% bolnavi internaţi din alte judeţe ale ţării, iar cea mai mare pondere au avut-o judeţele Tulcea şi Bucureşti. În plus, prezentările la UPU au fost cu aproape 12% mai multe”, a precizat dr. Căpăţână. Totodată, conducerea unităţii a cerut suplimentarea fondurilor şi în urma majorării salariilor cu 8%. „Aceşti 8% noi îi suportăm la acest moment din valoarea contractului cu Casa, ori acest lucru nu este normal din moment ce atâta timp cât banii au fost viraţi şi daţi bugetului de stat, mi s-ar părea normal ca acelaşi buget de stat să dea  banii pentru reîntregirea salariilor, nu din valoarea serviciilor pe care noi le facem lună de lună”, a completat directorul spitalului.

Angajări la Băneasa

În altă ordine de idei, a arătat managerul SCJU, luna aceasta a fost organizat un concurs pentru ocuparea posturilor vacante la centrul multifuncţional de la Băneasa.

Până în acest moment, au fost angajate asistente, pentru o tură, urmând ca-n momentul în care vor aduce şi medici să mai angajeze şi alte asistente. Pentru început, acum au început un program de instruire a asistentelor în cadrul UPU pentru a avea şi o calificare în plus pentru ceea ce înseamnă asistenţa medicală de urgenţă. După aceea, vor dota cabinetul cu o trusă de urgenţă, materiale sanitare etc.  

Centru închis şi redeschis

Reamintim că centrul din Băneasa a fost închis de Guvern, însă, între timp, autorităţile locale au reuşit să-l redeschidă.

„Putem spune că lucrurile au demarat şi promisiunile au fost onorate. Centrul va funcţiona doar pe timpul zilei, oamenii beneficiind de asistenţă de specialitate”, a încheiatdr. Căpăţână.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă