17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialSpitalele penitenciare ar putea încheia contract separat cu casele de sănătate

Spitalele penitenciare ar putea încheia contract separat cu casele de sănătate

Spitalele penitenciare şi cele de psihiatrie pentru măsuri de maximă siguranţă vor încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate separat de alte unităţi, dată fiind presiunea pentru reducerea numărului de paturi, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, relatează Mediafax.

Un proiect de hotărâre de Guvern (HG) al Ministerului Sănătăţii, cu articol unic, arată că numarul de paturi aprobate pentru pacienţii cu încadrare juridică conform articolului 114 şi articolului 105 din Codul Penal, precum şi numarul de paturi din penitenciarele spital nu vor face parte din numărul total de paturi aprobat la nivel naţional pentru anul 2013, ci acestea se vor contracta integral, separat cu casele de asigurări de sănătate

Argumentul acestei decizii este că se impune adoptarea unei măsuri prin care paturile destinate internărilor obligatorii să nu mai fie cuprinse în numărul total de paturi contractabile.

Internările pacienţilor cu încadrare juridică, conform articolului 114 (internarea medicală când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă risc pentru societate) şi articolului 105 (internarea într-un institut medical-educativ a minorilor) din Codul Penal, se realizează prin hotărâri ale instanţelor de judecată, şi nu prin decizie medicală, iar accesibilitatea la serviciile din penitenciarele spitale, este doar pentru persoanele private de libertate, nefiind astfel posibil tratamentul acestor pacienţi în servicii ambulatorii sau de internare de zi în locul tratamentului în serviciile de internare continuă, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Mai mult, includerea în numarul total de paturi contractabile şi a paturilor cu internare obligatorie, sau a celor din penitenciarele spital, al căror număr nu poate să fie redus deoarece este chiar şi aşa insuficient pentru pacienţii respectivi, a determinat o presiune suplimentară pentru reducerea celorlalte categorii de paturi din unităţile spitaliceşti, cu influenţe negative în asigurarea finanţării necesare pentru buna funcţionare a spitalelor, se mai spune în documentul citat.

În prezent, situaţia paturilor de spital este reglementată de Hotărârea de Guvern nr. 151/ 2011.

Actul normativ prevede aprobarea unui număr total de paturi la nivel naţional, pentru care, în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, unităţile sanitare publice şi private pot încheia contracte de furnizare servicii medicale spitaliceşti cu casele de asigurări de sănătate.

Măsurile stabilite prin acest act normativ au fost implementate având în vedere inclusiv necesitatea de respectare a angajamentelor luate faţă de organismele internaţionale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional) referitoare la măsurile de reformare a sistemului spitalicesc, inclusiv a celor legate de reducerea capacităţii excedentare de internare.

Raţionalizarea reţelei spitaliceşti, a cărei componentă este şi Planul naţional de paturi, este menită să asigure scăderea ponderii serviciilor de asistenţă medicală acordate în unităţile sanitare cu paturi, mai costisitoare, şi dezvoltarea palierelor de asistenţă medicală primară şi ambulatorie, care permit o gamă largă de rezolvări terapeutice mult mai eficiente din punct de vedere al raportului cost-beneficiu.

Numărul de paturi contractabile la nivel naţional a scăzut, de la 136.341 în anul 2010, la 123.127 pentru anul 2013. Numărul total de paturi la nivel naţional a fost stabilit pe baza unei analize efectuate la Ministerul Sănătăţii, cu consultarea factorilor implicaţi, astfel încât să se ajungă, în anul 2013, la media europeană de 5,72 de paturi de spital la 1.000 de locuitori.

În cadrul numărului total de paturi contractabile au fost luate în calcul şi paturile destinate internării obligatorii decise de instanţele de judecată în conformitate cu articolele 105 şi 114 din Codul Penal al României, republicat, şi paturile din penitenciarele spital, care au un statut special, fiind cu circuit inchis.

În prezent, la nivel naţional, sunt patru spitalele de psihiatrie care au statut de spitale de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, în cadrul cărora sunt internaţi pacienţi cu încadrare juridică conform articolului 114 din Codul Penal.

Dintre cele patru spitale, unul – Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri – este destinat în întregime pentru internarea cazurilor menţionate mai sus, iar celelalte trei spitale de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă – Ştei, Săpoca şi Jebel – au aprobate atât paturi pentru cazurile cu patologie psihiatrică din judeţul respectiv, cât şi paturi pentru pacienţi cu încadrare juridică conform articolului 114. În unul dintre acestea spitale sunt şi paturi pentru pacienţii minori, conform articolului 105.

De asemenea, în prezent la nivel naţional există şase penitenciare spital, care asigură servicii medicale spitaliceşti cu circuit închis, pentru persoanele private de libertate.

Cele mai citite

Pericol de inundații în județele Neamț și Iași! Hidrologii au instituit codul portocaliu

Hidrologii au instituit un cod portocaliu de inundaţii, valabil până la ora 23:00 pe râuri mici din judeţele Neamţ şi Iaşi. Potrivit Institutului Naţional de...

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Bodyguardul al lui Drake, rănit într-un schimb de focuri în fața vilei rapperului

Un agent de pază a fost grav rănit într-un schimb de focuri de armă la reședința din Toronto a rapperului canadian Drake, marți dimineață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă