WikiLeaks revine cu documente confidenţiale șocante, care au inflamat Parisul – între 2006 şi mai 2012, Agenţia Naţională americană de Securitate (NSA) a spionat preşedinţii Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy şi François Hollande.
Furtună politică pe ambele maluri ale Atlanticului după ce WikiLeaks, Mediapart şi Libération au publicat marţi seară o mică selecţie de documente-bombă asupra spionării de către americani a trei şefi de stat francezi, a unora dintre colaboratori şi responsabili din guvernul francez. Aşa cum ascultarea telefonului celular al cancelarului german Angela Merkel, dezvăluită în 2013, a provocat un scandal în Germania, şi dezvăluirea că NSA a spionat comunicaţiile liderilor Franţei a produs indignare în întreaga ţară şi va avea, desigur, repercusiuni asupra relaţiilor dintre Paris şi Washington. Documentele WikiLeaks, grupate sub titlul „Spionaj la Elysée”, conţin în principal cinci rapoarte de analiză emanate de la NSA sub denumirea „Global SIGINT Highlight”, adică „Fapte marcante”, extrase din informaţii de origine electromagnetice şi interceptări de comunicaţii. Toate sunt clasificate „Top Secret” şi sunt destinate responsabililor NSA şi comunităţii americane a agenţiilor de spoionaj. Două dintre ele, cele mai vechi, sunt destinate a fi împărtăşite în cadrul „Five Eyes”, alianţa serviciilor secrete ale SUA, Australiei, Canadei, Noii Zeelande şi Regatului Unit. Celelalte sunt pentru uzul americanilor. Potrivit experţilor, aceste rapoarte provin de la un birou identificat ca fiind al Summary Services (serviciile de sinteză).
Reuniunea Consiliului de Apărare
La Paris, după dezvăluirile privind interceptările americane, preşedintele François Hollande a convocat de urgenţă, miercuri la ora 9.00, Consiliul de Apărare, care a reunit în jurul preşedintelui miniştrii în cauză şi şefii serviciilor secrete. La finalul reuniunii, Elysée a comunicat: „Franţa nu va tolera nici o acţiune care ar pune în securitatea şi protecţia intereselor sale”. Consiliul a decis două acţiuni, între serviciile secrete pe de o parte şi în plan diplomatic pe de altă parte. Ieri după-amiază, ambasadorul american în Franţa, Jane Hartley, a fost convocat de şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius. În următoarele zile, directorul DGSE, Bernard Bajolet, şi noul coordonator al serviciilor de informaţii, Didier Le Bret, se vor deplasa în Statele Unite.
Că NSA supraveghează pe toată lumea, amici şi inamici, sau recrutează agenţi din rândul administraţiilor aliaţilor, ca şi ale rivalilor, nu mai uimeşte pe nimeni. Şi Franţa spionează la rândul ei multă lume, la scară mai mică, desigur, serviciile ei secrete fiind incomparabile cu cele americane. Documente anterioare furnizate de Edward Snowden au relevat că această supraveghere este nelimitată, fiind practic în centrul reţelelor mondiale de comunicaţii. Dar aceste ultime documente obţinute de WikiLeaks şi publicate de Mediapart şi Libération reprezintă dovada irefutabilă că SUA realizează, după 2002, o supraveghere a lumii până la conversaţiile private ale preşedinţilor Franţei.
Secretul colectării informaţiilor
Documentele nu explică însă cum convorbirile a trei şefi de stat au fost puse sub ascultare. Este o certitudine – numărul de telefon al preşedintelui ţării figurează pe o listă de „selectori”, potrivit unui document WikiLeaks.
În jargonul serviciilor secrete, termenul desemnează date-cheie (număr de telefon, adrese e-mail) care interesează serviciile secrete. Discreţia documentelor pe tema modului în care au fost colectate informaţiile este explicabilă.
Multiplele documente furnizate de Snowden au demonstrat că ambasadele americane sunt adesea dotate cu material de ascultare. „Special Collection Service”, o unitate compusă din membri ai NSA şi CIA, a fost desemnată drept responsabilă de ascultările telefonului portabil al Angelei Merkel şi, potrivit Spiegel, SCS a operat în Germania de pe acoperişul Ambasadei SUA din Berlin.
„Urechile“ NSA din Paris
Pentru interceptarea comunicaţiilor responsabililor francezi, o unitate specială a fost instalată de americani în urmă cu zece ani, o staţie de spionaj aflată în Place Concorde, adresa Ambasadei SUA din Paris. Clădirea este ideal amplasată la câteva sute de metri de Elysée, de ministerele de Interne, Justiţie, de Externe, al Apărării, de Adunarea Naţională şi de multe alte ambasade.
Un loc practic pentru spionarea comunicaţiilor. Asemenea altor alte ambasade americane din lume, şi pe acoperişul celei din Paris a fost instalată o staţie de spionare a telecomunicaţiilor a Special Collection Service (SCS). Instalată între 2004 şi 2005, ea este foarte bine disimulată, fiind ascunsă privirilor indiscrete.
SCS, descrisă ca unitatea însărcinată cu „misiuni imposibile”, este responsabilă de operaţiunile de supraveghere de aproape, de spargeri şi de instalarea de microfoane-spion. Potrivit unui document clasificat şi publicat de Spiegel, unitatea dispune de 80 de „antene” de acest tip în lume, dintre care 19 în Europa, la Berlin, Geneva, Madrid, Stockholm, Viena şi Varşovia.
Un document din 2010 dezvăluie că NSA a instalat microfoane-spion în interiorul Ambasadei Franţei din Washington (operaţiunea Wabash), ca şi în reprezentanţele franceze la ONU din New York (operaţiunea Blackfoot).
Special Collection Service dispune de 80 de „antene” de acest tip – precum cea din Paris – în lume, din care 19 în Europa, la Berlin, Geneva, Madrid, Stockholm, Viena, Varşovia.
