Cunoscuta piesă, în viziunea inovativă a regizorului bulgar Alexander Morfov, va fi prezentată în cadrul celei de-a 10-a ediții a manifestării cotate printre cele mai importante festivaluri din lumea teatrală contemporană.
Vreme de 10 zile, începând din 14 aprilie, Festivalul Internațional „Shakespeare“ va prezenta, într-o pleiadă de evenimente culturale de mare interes, spectacole din 15 țări de pe 4 continente. Trupe celebre, actori prestigioşi şi regizori faimoşi compun cartea de vizită a Festivalului Internaţional de Teatru „Shakespeare“, de la Craiova, care se va desfăşura în spaţii dintre cele mai diverse, de la săli de teatru până la spaţii neconvenţionale surprinzătoare, cum ar fi acoperişul Naţionalului craiovean. Actuala ediţie nu se va desfăşura doar la Craiova, ci şi la București, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Tg. Jiu și Drobeta Turnu Severin.
Spectacolul Teatrului Naţional I.L.Caragiale se va juca în Capitală. Revenit de curând pe afişul stagiunii, “Furtuna”, cu Ion Caramitru (desemnat de curând, de către Consiliul Britanic, ambasador cultural Shakespeare în România) în rolul principal şi cu Alexandra Sălceanu (nou-angajată în trupa Naționalului bucureștean) în rolul Mirandei, este programat pentru seara de 22 aprilie, la Sala Mare a TNB, de la ora 20.00.
„Julius Caesar“ şi „Folia, Shakespeare & Co“
Această realizare notabilă a Naţionalului bucureştean figurează pe afişul manifestării aniversare într-o companie internaţională selectă, printre care: berlinezul „Richard III” în regia lui Thomas Ostermeier (marea revelaţie a Festivalului de la Avignon din 2015), prezentat de Teatrul Schaubuhne, “Richard II” al legendarului regizor japonez Yukio Ninagawa, „Macbeth”, prezentat de Baltic House Theatre Festival, în regia cunoscutului Luk Perceval, britanicele producţii „Hamlet”, în regia lui Andrew Hilton, jucat de Shakespeare Tobacco Factory, „Comedia erorilor” în regia lui Ben Humphrey, de la Worcester Repertory Company”, şi „Hamlet”, realizat de Kelly Hunter în Stratford-upon-Avon, locul naşterii celebrului dramaturg.
Printre producţiile româneşti bazate pe opera Marelui Will incluse în selecţia festivalului se numără şi „Julius Caesar” de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, în regia lui Peter Schneider, precum şi „Folia, Shakespeare & Co” al coregrafului Gigi Căciuleanu, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români în lume, spectacol pe care-l veţi putea vedea sâmbătă, 23 aprilie, la TNB.
Spectacolul TNB cu „Furtuna“, în regia lui Alexander Morfov, a mai participat la câteva festivaluri naţionale şi internaționale, în 2015 la MITEM (Madach International Theater Meeting) şi la Festivalul ”Theaterstock” de la Bacău, iar în 2014 la Festivalul Naţional de Teatru.
Ajuns la cea de-a X-a ediţie, aniversară, Festivalul „Shakespeare“ este unul special pentru cultura mondială, înscriindu-se printre cele mai importante, în contextul în care, în întreaga lume au loc manifestări dedicate împlinirii a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare.
„Furtuna“ îl are în rolul principal pe Ion Caramitru, desemnat de curând, de către Consiliul Britanic, ambasador cultural Shakespeare în România.