Peste 1.000 de persoane au răspuns sondajului online iniţiat de reprezentanţii municipalităţii ieşene privind viitoarele uniforme ale şoferilor şi vatmanilor Regiei Autonome de Transport Public, informează Agerpres.
Primarul interimar Mihai Chirica a declarat vineri, jurnaliştilor, că în urma consultării publice, care a fost făcută timp de o săptămână pe pagina de Facebook a Primăriei Iaşi, 1.020 de persoane cu cont pe Facebook şi-au exprimat opiniile referitoare la alegerea uniformelor pe care le vor purta şoferii şi vatmanii Regiei Autonome de Transport Public.
În urma acestei consultări, vatmanii şi şoferii RATP vor purta pantaloni gri, cămaşă albă, vestă gri şi sacou cu inscripţia regiei de transport. Cravata, dar şi marginile buzunarelor, vor avea culoarea verde.
“Cea mai apreciată variantă, varianta 2, a primit aproape 41% din voturi. Ca urmare, uniformele vor fi comandate după acest model. Dincolo de relevanţa statistică a sondajului, cred că este o modalitate corectă şi transparentă de a ne consulta cu ieşenii în probleme de interes public. Vrem să încurajăm şi aceste forme moderne de consultare, cu atât mai mult cu cât este foarte mare numărul ieşenilor care au astfel de conturi”, a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar interimar Mihai Chirica.