14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialŞOCANT: A intrat în COMĂ din cauza SILICOANELOR

ŞOCANT: A intrat în COMĂ din cauza SILICOANELOR

UPDATE. Femeia era însărcinată şi mai suferise încă două operaţii de corectare a implanturilor cu silicon, a explicat, pentru Mediafax, medicul care a operat-o.

“A fost o intervenţie de corectare a implanturilor puse. Pacienta a fost supravegheată pe timpul nopţii şi nu a fost semnalată nicio problemă Au survenit complicaţii în această dimineaţă (vineri dimineaţă – n.r.), iar din acest motiv am anunţat ambulanţa”, a declarat medicul Lucian Popa.

El susţine că este posibil ca femeia să nu fi respectat indicaţiile post-operatorii, după intervenţiile anterioare de mărire a sânilor.

Medicul Popa afirmă că imediat după implant se recomandă evitarea sarcinii, lucru care nu a fost respectat de către pacientă. El a mai spus că primele două intervenţii au decurs fără probleme.

Femeia are şase copii.

O femeie din Iaşi a fost adusă în comă la spital, după ce a fost supusă unei operaţii de mărire a sânilor, relatează Mediafax.

Femeia, în vârstă de 30 de ani, este internată în comă la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce joi seara, a fost supusă unei intervenţii de mărire a sânilor, la o clinică privată din Iaşi.

“Nu se ştie deocamdată ce s-a întâmplat şi care sunt cauzele care au dus la agravarea stării de sănătătate a femeii. A primit îngrijiri din partea medicului de la clinica respectivă. Ea a fost adusă cu ambulanţa la noi. Vom vedea în urma investigaţiilor dacă există şi alte elemente de gravitate. Pot fi şi cauze neurologice, dar şi de altă natură”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Spitalului “Sfântul Spiridon” din Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Purtătoarea de cuvânt a spus că nu poate preciza dacă înrăutăţirea stării de sănătate a femeii este cauzată exclusiv de intervenţia chirurgicală la care a fost supusă.

“Vom solicita fişa de observaţie a pacientei de la clinica unde a fost tratată”, a adăugat Cimpoeşu.

Potrivit medicilor, pronosticul în acest caz este unul rezervat.

Cele mai citite

Ciucă, reacție cu privire la tentativa de asasinat asupra premierului slovac

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat ferm tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico. A subliniat că astfel de acte de violență sunt...

Reporterul Pro Tv Marius Buga condamnat pentru sex cu doi minori instituționalizați

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi...

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...
Ultima oră
Pe aceeași temă