20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSoba din teracotă - căldură tradiţională

Soba din teracotă – căldură tradiţională

Deşi în momentul actual avem la dispoziţie variante foarte moderne în materie de încălzire, tradiţionala sobă nu a dispărut din topul preferinţelor. Şi asta pentru că soba aduce un plus la capitolul atmosferă prin dimensiuni şi rafinamentul lucrăturii, impunându-se ca element central al amenajării.

Există mai multe variante de sobe, ce propun texturi diferite (cu influenţă asupra calităţilor funcţionale).

Tipul de combustibil care se alege pentru sistemul de încălzire al casei este dat de costurile sale, distanţa de la care trebuie transportat, cât şi tendinţele pe plan mondial. În zonele de munte, este logic ca sistemul de încălzire cu lemne să reprezinte o soluţie bună. De asemenea, în mediul rural este la dispoziţie masă lemnoasă. De la fiecare hectar de pădure se pot procura anual cca. 8 mc lemne numai din igienizare. În acest caz, cu 2,5 – 3 ha pădure, o gospodărie rurală poate să-şi asigure necesarul de încălzire. La fel se pot folosi resturile de la igienizarea pomilor fructiferi şi a viţei de vie. Folosirea încălzirii cu masă lemnoasă este deci o soluţie ecologică ce merită a fi luată în considerare.

Combustibilul este important şi în determinarea randamentului unei sobe. Deşi nu poate atinge randamente foarte ridicate, totuşi sobele pe lemne pot ajunge, dacă sunt bine construite şi întreţinute, până la 75%. Însă, sobele care funcţionează cu lemne sunt mult mai apropiate de conceptul tradiţional.

Sobe din teracotă

Acestea prezintă o putere de acumulare crescută, datorită cărămizilor refractare plasate la interior şi placării ceramice la exterior. Acest tip de sobă, cum este cel propus de TONDACH România, absoarbe căldura şi o redistribuie lent. Randamentul este crescut. Este necesară o scurtă perioadă de combustie pentru o lungă emisie de căldură. Sobele de acest fel sunt fabricate de obicei pe măsură, astfel încât mărimea, forma şi tipul de îmbrăcăminte pot varia. Sobele de teracotă propun două variante: cele integral realizate din cărămizi refractare şi cele mixte (ce au în plus un arzător din fontă). Dacă în primul caz există inconvenientul că soba se încălzeşte lent (în câteva ore), astfel încât trebuie aprinsă din timp, varianta cu arzător din fontă permite emisia căldurii după aproximativ un sfert de oră.

De remarcat că sobele din teracotă pot fi utilizate ca variantă de încălzire principală, o sobă putând fi „împărţită” între mai multe camere. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...
Ultima oră
Pe aceeași temă