Mai multe explozii puternice şi un depozit de arme al armatei siriene ce adăpostea rachete ruseşti s-a făcut scrum. Faptele datează din 5 iulie şi atacul survenit în zori asupra bazei navale a armatei siriene Al-Safira, din apropierea portului Lattaquia, a vizat distrugerea rachetelor anti-nave, Iakhont, de fabricaţie rusească, livrate recent de Rusia forţelor fidele lui Assad. Israelul este îngrijorat pentru securitatea navelor sale de război care patrulează în largul Mediteranei, pentru că aceste rachete Iakhont din generaţia a patra sunt destinate să distrugă navele specializate în apărare aeriană şi dotate cu sisteme de contra-măsuri în război electronic. În greutate de 3.000 kg, Iakhont dispune de o rază medie de acţiune de 900 km.
Nimeni nu a revendicat atacul din 5 iulie, dar oficiali americani care au cerut anonimatul au precizat că a fost o operaţiune a Israelului pentru neutralizarea rachetelor anti-nave şi a faimoaselor rachete S-300, de asemenea ruseşti, pe care Rusia jurase că nu le va livra niciodată Siriei. Aceste arme ajunse în mâna sirienilor ar putea contribui la îmbunătăţirea capacităţii Siriei de a ţinti avioane pilotate, drone şi rachete şi ar complica eforturile de a face respectată o zonă de excludere aeriană asupra Siriei în cazul în care SUA şi alte naţiuni ar decide o astfel de măsură.
Fără precedent
Media anglo-saxonă a oferit mai multe versiuni ale acestui raid fără precedent contra portului strategic Lattaquia în timp ce Ghassem Saeddin, purtătorul de cuvânt al ASL – Armata siriană liberă – a precizat că armata sa nu a jucat nici un rol. Israelul nici nu a confirmat nici nu a dezminţit implicarea sa, iar guvernul sirian nu a comentat incidentul, rezumat la o ştire transmisă de televiziunea de stat privind o serie de explozii la acel sit. Pentru Israel, linia roşie este evitarea oricărei schimbări în echilibrul puterii militare regionale, în special când arme de înaltă tehnologie, aflate în mâinile sirienilor pro-Assad sunt transferate Hezbollahului libanez. Israelul vrea să păstreze posibilitatea de a acţiona în spaţiul aerian sirian şi libanez, or, avioanele sale de vânătoare sunt ameninţate de sistemul de apărare antiaeriană S-300 pe care Rusia le livrează lui Bashar al-Assad.
Cu războiul din Siria, expansiunea violenţei în Liban şi a doua revoluţie egipteană, Israelul se simte prins în mijlocul unui haos regional. Ca urmare, a adoptat două strategii – atacarea sporadică a depozitelor siriene de arme şi absenţa comentariilor asupra conflictelor regionale. În acelaşi timp, armata îşi întăreşte trupele la frontiere. O divizie nouă a luat poziţie pe platoul Golan, devenit, potrivit şefului statului major israelian, Benny Gantz, „un front activ”. Obiectivul este împiedicarea extinderii luptelor siriene pe solul israelian şi oprirea tirurilor de mortiere sporadice care vizează de acum soldaţii Tsahal. În ce priveşte Egiptul, lovitura de stat militară a fost urmărită printr-o tăcere prudentă a oficialilor israelieni, preocupaţi de incertitudinea privind viitorul marelui vecin din sud.
În centrul preocupărilor israeliene se află în prezent peninsula Sinai. Regiunea, care scapă puţin câte puţin de sub controlul armatei egiptene, ar putea deveni platforma privilegiată a activiştilor palestinieni ieşiţi din Gaza sau a djihadiştilor de pretutindeni, pentru a lansa atacuri contra teritoriului israelian. Din acest motiv, Israelul a autorizat Egiptul să crească numărul militarilor şi al vehiculelor de transport trupe în peninsulă şi a cerut SUA să nu suspende ajutorul financiar de peste un miliard euro pe care îl acordă armatei egiptene.
Media israeliană arată că negocieri-maraton au avut loc în ultimele zile între oficiali israelieni şi americani pe aceste subiecte.
