12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSingurul român medaliat la Jocurile Olimpice de Iarnă a murit

Singurul român medaliat la Jocurile Olimpice de Iarnă a murit

Sportivul Ion Panţuru, medaliat cu bronz în proba de bob, la Jocurile Olimpice de Iarnă, de la Grenoble, în 1968, a murit, potrivit unui comunicat al Federaţiei Române de Bob şi Sanie, citat de Agerpres

Panțuru s-a născut la 11 septembrie 1934, la Comarnic, în judeţul Prahova. A practicat în copilărie fotbal şi schi, iar mai apoi bob, disciplina în care a realizat cel mai bun rezultat din istoria sporturilor de iarnă din ţara noastră. Înainte de a deveni un mare campion la bob, a fost portar la Carpaţi Sinaia, în Liga B. 

A concurat împreună cu frânarul Nicolae Neagoe la Grenoble, în 1968 aducând României singura medalie de până acum în istoria participărilor la Jocurile Olimpice de iarnă. 

A mai făcut parte şi din echipa de bob patru persoane a României care s-a clasat pe locul 10 la Jocurile Olimpice de la Sapporo din anul 1972. Are în palmares şi o medalie de argint la Campionatele Mondiale din 1969 de la Lake Placid şi una de bronz la ediţia mondialelor din 1973 de la Lake Placid, ambele împreună cu Dumitru Focşeneanu. 

De asemenea, a obţinut la Campionatele Europene două medalii de aur la bob patru persoane (1967 şi 1971), două de argint la bob două persoane (1969) şi bob patru persoane (1969), şi una bronz în 1970 la bob patru persoane. 

În cariera de antrenor a format mai multe generaţii de sportivi valoroşi în bobul românesc. 

Ion Panţuru a fost declarat Maestru Emerit al Sportului pentru întreaga carieră, primind medalia naţională “Pentru Merit” clasa a II-a şi a fost numit cetăţean de onoare în trei oraşe de pe Valea Prahovei – Comarnic, Sinaia şi Buşteni.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă