17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialSicriul unei fete, înmormântată acum 21 de ani, găsit gol. Ce susține...

Sicriul unei fete, înmormântată acum 21 de ani, găsit gol. Ce susține familia copilei

Sicriul unei fete, care a fost declarată moartă în urmă cu 21 de ani, după ce ar fi fost diagnosticată cu SIDA, a fost găsit gol. Rudele fetei au înhumat-o fără să deschidă coșciugul primit de la spital, deoarece doctorii i-au avertizat că boala este periculoasă pentru ei, potrivit Mediafax

În anul 1994, Flori Dumitraşcu, la acea vreme în vârstă de cinci ani, a fost dusă de mama sa la un spital din Bucureşti, întrucât era bolnavă. La câteva zile de la internare, părinţii fetiţei au fost anunţaţi că fiica lor a fost diagnosticată cu SIDA şi a murit.

Rudele spun că de la spitalul din Capitală părinţii au primit, pe lângă certificatul de deces al fetiţei, şi un sicriu sigilat. Reprezentanţii unităţii medicale le-au spus să nu deschidă coşciugul întrucât boala de care a murit fata i-ar putea pune în pericol.

În 16 octombrie 2015, tatăl fetei, Ion Dumitraşcu, a murit, iar pentru a-l îngropa, rudele au decis să deshumeze sicriul fiicei sale şi să îl îngroape în locul acesteia în cimitirul din Pesceana, urmând ca osemintele copilei să fie reîngropate, conform tradiţiei, în locul de veci al familiei.

În momentul în care au deschis sicriul, rudele lui Ion Dumitraşcu au constatat că în sicriu nu există nicio rămăşiţă pământească a copilei. Unchiul şi mătuşa fetei povestesc că în interiorul coşciugului au descoperit cârpe, lenjerie intimă de damă, o pânză şi o pereche de papuci.

În aceste condiţii, familia fetei declarate moartă în urmă cu 21 de ani este convinsă că aceasta nu a murit, ci a dispărut din spital.

Mama femeii, Maria, care la scurt timp de la declararea decesului acesteia a părăsit localitatea Pesceana şi s-a mutat în alt judeţ, spune şi ea că nu crede că fiica sa este moartă.

Poliţia Vâlcea a fost anunţată cu privire la acest caz de către autorităţile din localitate. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu, a declarat că poliţiştii fac verificări pentru a stabili situaţia de fapt în acest caz.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...
Ultima oră
Pe aceeași temă