România merge din nou pe foarte ascuţita muchie dintre democraţie – aşa şubredă cum e – şi autoritarism. Pericolul de a o lua în direcţia Turciei, fără arme, dar prin asaltul politico-juridic pesedist, nu mai poate fi ignorat.
Liviu Dragnea şi acoliţii săi dau ample semne că nu mai au răbdare, că nu mai acceptă ca abuzurile pe care le pun la cale să fie oprite prin hotărârea străzii sau prin nehotărârea premierului ori a ministrului Justiţiei.
Pesediştii sunt cu nervii întinşi la maximum şi asta se vede din declaraţiile şi acţiunile lor. Furia liderului social-democrat a dus la crearea acestei crize guvernamentale artificiale, iar disperarea i-a pus pe miniştrii săi în situaţia penibilă de a se întoarce în guvernul pe care l-au votat cu mânuţa lor ca incompetent.
Când politicienii nu mai sunt interesaţi să mimeze interesul public, când nu mai sunt preocupaţi să-şi mascheze dorinţa de furt, semnalul e clar că urmează ceva şi mai rău. Când un lider de partid se înconjoară doar de oameni supuşi, care acceptă să fie umiliţi prin evaluări pe genunchi şi care stau apoi la rând, la propriu, pentru a-i satisface dorinţele, e evident că ne aflăm într-un moment critic.
PSD-ul ne-a vrut dintotdeauna supuşi, încă de pe vremea lui Ion Iliescu. Dorinţa acestui partid de a ne fura şi ţara, şi minţile a fost prezentă şi la Adrian Năstase, şi la Victor Ponta. Iar gloata politică mânată acum de Liviu Dragnea vrea din nou să ne pună botniţă. „…Libertatea presei de la noi, din păcate, este într-adevăr un mare avantaj, dar reprezintă şi o mare vulnerabilitate. (…) Este evident că noi, în România, nu putem determina presa să spună ceea ce vrem noi, în timp ce în alte societăţi autoritare presa este unul dintre principalele instrumente care promovează veşti false“, a declarat vineri fostul şi actualul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu.
Cum adică din păcate? Demnitarul care justifica naţionalizarea comunistă în lucrarea sa de diplomă din 1966 e supărat acum că şi presa – puţina care a mai rămas critică la adresa PSD – este o piedică la toate încercările partidului de a răsturna amărâtul ăsta de stat de drept?
Când supărarea social-democraţilor şi planul lor sunt devoalate atât de clar de Teodor Meleşcanu – cel care a spus, tot vineri, că „bătălia adevărată este de a câştiga minţile oamenilor. Dacă vom reuşi să facem acest lucru, vom reuşi să ne realizăm obiectivele pe care ni le-am propus“ –, oare mai are dreptul PSD să îşi păstreze guvernarea?
Acestea sunt doar câteva dintre argumentele pe care ar trebui să le ia în considerare Klaus Iohannis la negocierile pentru desemnarea unui nou premier. Liviu Dragnea nu mai are nimic de pierdut, ori scapă de închisoare, ori ne trage pe toţi în groapă, iar asta îl face foarte periculos pentru România. Iar România nu mai are puterea să reziste la avalanşa de abuzuri ale acestui despot expirat. Mai rezistă economia, mai rezistă Justiţia, mai rezistăm noi? Răspunsul e simplu: nu.
Dacă tot i s-a servit şansa să repare aceste şase luni de dezastru politico-guvernamental, de ce nu ar folosi-o Klaus Iohannis?
S-a invocat faptul că un guvern PSD ar securiza un nou mandat pentru şeful statului, rămas singurul reper de echilibru pe acest front deschis de social-democraţi.
Doar că nu asta este misiunea pentru care a fost ales preşedinte al ţării. Securizarea viitorului nostru – şi nu a mandatului său – este ceea ce ar trebui să-l preocupe. E capabil Klaus Iohannis să ia o decizie radicală, dar necesară? Răspunsul îl vom afla rapid, în zilele următoare.
Urmăreşte-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă şi pe reţelele sociale
