Profesorii din Romania, indrumati de liderii lor sindicali, au cazut intr-o cursa asezata cu diabolica dibacie de politicieni care par sa-si fi facut mana la masa de biliard sau la cea de poker (ca de antrenament la tabla de sah nu cred ca este cazul sa-i banuim).
Daca profesorii se lasa convinsi sa nu intre in greva si sa astepte rabdatori sa vina 1 aprilie, data la care majorarea legiferata acum ar urma sa le fie acordata de viitorul guvern, dintr-un buget cu dimensiuni incerte, ei ar renunta la un castig pe care societatea, in ansamblul ei, recunoaste ca ei il merita – tot in ansamblu. Daca nu vor paraliza prin greve procesul educational, pentru ca sunt constienti de pericolul pe care l-ar reprezenta, pentru ei si pentru tara, in contextul crizei economice mondiale, un val de majorari salariale in sectorul public cu procente ca pe vremea inflatiei cu doua cifre, atunci profesorii vor fi dat dovada de intelepciune si spirit de sacrificiu, dar ce vor primi in schimb?
Poate praful de pe tobele in care bat bateristii clasei politice? De beneficiat vor beneficia partidele pe care segmentul de electorat din dascalime le percepe ca favorabile majorarii salariilor din sector, chiar daca sprijinul pe care aceste partide il acorda pozitiei sindicatelor se datoreaza, mai ales, anumitor calcule politice, nicidecum vreunui respect deosebit pentru profesori sau unui simt al raspunderii pentru viitorul Romaniei.
Dascalii si liderii lor nu trebuie insa infierati cu manie capitalista pentru a fi "indraznit" sa lupte pentru un standard de viata mai ridicat. E dreptul celor dintai si datoria sindicalistilor sa foloseasca orice arma legala pentru a avea parte de un trai mai bun. Numai ca cele 50 de procente nu au fost revendicate de ei. Le-au fost azvarlite cu aparenta generozitate de un partid convins ca pescuitul in ape tulburi (sau tulburate) ii va asigura o prada electorala mai bogata.
Dupa ce momeala a fost aruncata, nici un peste politic parlamentar n-a indraznit sa nu muste – si asta, de frica uninominalului, care asigura executia sumara in ziua alegerilor a candidatului despre care se stie ca el, personal, nu un partid abstract, a votat contra unei legi fiscal-aventuriste.
Un aspect oarecum neglijat, in cadrul dezbaterii publice, este cel al naturii relatiei cauza-efect intre nivelul salarizarii profesorilor si calitatea actului educational. Daca toti dascalii ar primi lefuri cu 50 la suta mai mari, oare marele bolnav care este invatamantul romanesc va putea fi transferat de la terapie intensiva in salonul de cronici, cu speranta unei externari cat mai grabnice? Se tot invoca, intru justificarea majorarilor salariale masive, exodul din sistemul educational, in ultimele doua decenii, al competentilor si al "apostolilor".
Se uita (sau se trece voit cu vederea) corolarul acestei afirmatii, de altfel, in mare, corecta: daca salariile celor ramasi in sistem doar pentru ca nu sunt concurentiali pe piata muncii vor creste cu acelasi procentaj ca acelea ale dascalilor buni ramasi la datorie, scoala romaneasca nu se va imbunatati.
Salariile oferite tinerilor calificati la intrarea in sistem sunt cele care trebuie sa fie mult mai atractive, salariile profesorilor pasionati de munca lor sunt cele care trebuie marite substantial. Poate ca la necesarele negocieri intre partenerii sociali se va gasi o formula dreapta. Daca o posibila greva generala a profesorilor va stimula partile sa caute o solutie care sa nu exacerbeze si mai mult problemele scolii – si pe cele ale economiei —, atunci pescuitul in ape tulburi al unora si lasitatea altora vor fi avut un efect pozitiv nescontat de cabotinii care au acaparat scena noastra politica.
