20.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialServiciile paliative, acoperire minimă

Serviciile paliative, acoperire minimă

Doar 5% din nevoile de servicii paliative ale bolnavilor de cancer sunt acoperite în România, în condiţiile în care în ţară există 150.000 de pacienţi cu astfel de nevoi, a declarat coordonatorul de proiect Hospice Casa Speranţei, Daniela Moşoiu.

Hospice Casa Speranţei a derulat un program-pilot în Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Braşov în care medicii de familie au acordat servicii paliative de bază pacienţilor cu cancer.

„Îngrijirea are rolul de a înlătura suferinţa şi de a da calitate vieţii. S-a pus problema unui nivel de bază de servicii paliative oferite de medicii de familie. Medicul de familie poate să controleze durerea pentru pacienţii care nu sunt într-o stare avansată a bolii. 60% din pacienţii cu cancer pot fi îngrijiţi prin intermediul medicului de familie conform datelor internaţionale”, a afirmat Daniela Moşoiu, coordonatorul de proiect Hospice Casa Speranţei. Ea a mai precizat că doar 5 la sută din nevoile de servicii paliative ale bolnavilor de cancer sunt acoperite în România, în condiţiile în care în ţară există 150.000 de pacienţi cu astfel de nevoi. La rândul lui, doctorul Cristian Grasu, director pentru Programul Băncii Mondiale de reformă a sectorului de sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii, a spus că România mai are multe de făcut în ceea ce priveşte îngrijirile paliative, potrivit Mediafax.

Ajutor extern

Această zonă este în atenţia Ministerului Sănătăţii de multă vreme. Până anul trecut, lucrurile pe care le ştiam despre îngrijirile paliative se rezumau la dramele pe care le întâlneam ca medic. Cu ajutorul banilor de la Banca Mondială dorim să extindem programul la nivelul întregii ţări. Această zonă de îngrijiri paliative este foarte importantă. În următorii ani, Ministerul va investi mai mulţi bani pentru sistemul de îngrijiri paliative. Pornind de la costuri vom ajunge la plăţi întrucât casa de asigurări de sănătate, finanţatorul, trebuie să ştie ce plăteşte. Pacienţii trebuie să beneficieze de servicii la nivelul standard verificat de CNAS şi MS”, a adăugat directorul Cristian Grasu.

Potrivit reprezentanţilor Hospice Casa Speranţei, pacienţii ar putea fi evaluaţi imediat după diagnosticare şi ajutaţi de medicul de familie în aspecte precum comunicarea diagnosticului şi evoluţiei bolii, comunicarea cu familia şi cei apropiaţi, clarificarea unor aspecte legate de obţinerea drepturilor pentru persoanele cu diagnostic oncologic, sprijin în luarea deciziilor privind terapia recomandată şi tratarea simptomelor datorate chimio şi radioterapiei.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă