13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSergiu Nicolaescu va petrece Anul Nou la spital. Regizorul se recuperează

Sergiu Nicolaescu va petrece Anul Nou la spital. Regizorul se recuperează

Sergiu Nicolaescu se recuperează lent şi continuă să aibă probleme respiratorii care necesită supraveghere medicală, relatează Mediafax. În aceste condiţii, regizorul va rămâne internat mai multe zile la Spitalul Elias din Capitală, au spus medicii.

Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost operat de peritonită, vineri, la Spitalul Elias, “în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente, a anunţat unitatea sanitară.

Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias.

“Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic.

“Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor”, au mai precizat reprezentanţii spitalului.

Spitalul Elias preciza, joi, că Sergiu Nicolaescu a fost internat miercuri, pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută şi urmează tratamentul medicamentos corespunzător.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a căzut în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.

Cele mai citite

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe din...

Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului WTA Trophee Clarins de la Paris

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins de la Paris, după ce au învins...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...
Ultima oră
Pe aceeași temă