13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialŞeful Renault-Nissan, Ghosn, vrea în locul său doi CEO! Ce spune despre...

Şeful Renault-Nissan, Ghosn, vrea în locul său doi CEO! Ce spune despre Dacia

Carlos Ghosn, CEO Renault-Nissan, vrea în viitor câte un CEO pentru fiecare companie în parte, unul pentru Renault şi unul pentru Nissan. El consideră că spre deosebire de perioada în care a preluat el frâiele celor două companii, acum situaţia este cu mult diferită, conform ANE.

“Nu cred că ar trebui ca acum să ne concetrăm într-o singură direcţie, însă dacă putem evita asta (un singur CEO pentru ambele companii) aş recomanda cu certitudine acest lucru”, a declarat Ghosn într-un interviu. El este de părere că la urma urmei bordurile de conducere şi acţionarii vor trebui să decidă asta.

Carlos Ghosn, 59 de ani, are de gând ca în aprilie, la întâlnirea cu acţionarii, să-şi extindă contractul cu Renault pentru încă trei ani. Nu acelaşi lucru şi l-ar dori şi cu Nissan, companie pentru care a semnat deja, anul trecut, un contract pentru încă doi ani. Astfel, în 2015, Ghosn ar putea renunţa la Nissan, urmând ca apoi, cel mai probabil să lasă locul unui nou CEO şi la Renault.

Ghosn ar vedea la conducerea Nissan un CEO japonez, în locul lui. “Este ceva simbolic şi apoi avem mulţi japonezi talentaţi.” Nu i-aş recomanda nimănui să aibă jobul pe care l-am avut eu. Să răspunzi de două comanii şi să trebuiască să fugi între două ţări este extrem de solicitant. A trebuit să o fac pentru că nu am avut opţiuni. Am fost pus în faţa faptului împlinit şi a existat un beneficiu clar pentru alianţă.” 

Cu privire la partea deţinută de Renault în cadrul Nissan, 43,4%, Ghosn spune că alianţa rămâne una strategică şi că un procent mai bun de atât Renault nu ar putea deţine în cadrul producătorului Japonez. De asemeni Nissan deţine 15% din Renault.

Cu privire la un alt parteneriat, mai nou, cel mai Daimler Ghosn spune că şi despre acesta au fost multe discuţii privind cine şi cât deţine. Faptul că Daimler deţine 3,1% din Renault-Nissan, iar cele două companii deţin fiecare câte 1,55% din Daimler, este şi va rămâne doar ceva simbolic, un semn că parteneriatul este de lungă durată, potrivit şefului alianţei.

Dacia şi Datsun sunt două lucruri aproape diferite

Ghosn a spus că Dacia şi Datsun se deosebesc prin mai multe lucruri, inclusiv prin statul deţinut în raport cu producătorul care le deţine, Renault, respectiv Nissan şi prin poziţionarea pe piaţă. Deşi spune că mărcile nu vor ajunge niciodată să concureze pe o anumită piaţă, în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla, mai ales dacă lucrurile se vor schimba în viitor după plecarea lui Ghosn, cele două mărci ar putea deveni cu uşurinţă adversari direcţi.

“Pe de o parte, vârf la bază (n.r. în portofoliu), avem Infiniti, Nissan şi Datsun. De cealaltă parte avem Renault şi Dacia. Dacia îşi împarte modelele între propria marcă şi Renault, în funcţie de regiunile în care sunt construite şi vândute.” Ghosn mai spune că dacă Dacia este axată în special pe Europa şi nordul Africii, Datsun are pieţele din India, Rusia, Indonezia şi Africa de Sud, el fiind convins că marca low-cost japoneză nu va ajunge niciodată în Europa.

Ghosn mai spune că diferenţa între Dacia şi Datsun nu ţine neapărat de dimensiuni, ci mai de grabă de preţ. Totuşi dacă Dacia este un produs european, care să satisfacă mai multe exigenţe, dar care rămâne în umbra Renault (ceea ce Ghosn nu spune), Datsun este un produs global low-cost, dar care se va diferenţia complet de Nissan, ceea ce înseamnă că îşi va putea construi o identitate mai puternică. 

 

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Ciucu o are mai mică decât Nicușor Dan, dar Cloptilde Armand îi bate pe toți. (vorbim de iarbă)

Rezultatul campionului Nicușor Dan / Foto: Laurențiu Mușoiu Metrul tâmplarului rămâne cea mai credibilă sursă, în continuare. Acest instrument a pus capac unei mari dileme...

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...
Ultima oră
Pe aceeași temă