17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialŞeful Finanţelor Publice Beiuş şi un şef de serviciu, anchetaţi pentru o...

Şeful Finanţelor Publice Beiuş şi un şef de serviciu, anchetaţi pentru o fraudă de 3,6 mil.lei

Doi angajaţi cu funcţii de conducere de la Administraţia Finanţelor Publice Beiuş sunt cercetaţi după ce ar fi provocat un prejudiciu de peste 3,6 milioane lei, anchetatorii propunând trimiterea în judecată, iar surse judiciare spun că este vorba despre directorul instituţiei şi un şef de serviciu, potrivit Mediafax.

 

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au finalizat cercetările în cazul a doi funcţionari ai Administraţiei Finanţelor Publice (AFP) din municipiul Beiuş, suspectaţi că au provocat un prejudiciu de peste 3,6 milioane de lei, nerecuperat, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor cu propunerea de trimitere în judecată.

Şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) Bihor, inspectorul principal Florian Sîrca, a declarat, vineri, că cei doi funcţionari, ambii cu funcţii de conducere, au fost puşi sub urmărire penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, precum şi pentru fals în acte publice, prejudiciul stabilit în sarcina lor reprezentând datoriile către stat ale unor societăţi comerciale pe care le-au protejat de la executare silită în perioada 2006-2009.

“Abuzând de funcţiile lor, cei doi au protejat mai multe societăţi comerciale de la executare silită. În plus, unor societăţi comerciale li s-au eliberat certificate false prin care se atesta că nu au datorii la bugetul de stat, pentru a putea accesa credite bancare şi a se înscrie la licitaţii publice”, a explicat şeful SIF Bihor.

Potrivit unor surse judiciare, cele două persoane puse sub urmărire penală sunt Ionel Vancu, directorul Administraţiei Finanţelor Publice Beiuş, şi Adrian Bucurean, şeful Serviciului Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice din cadrul instituţiei.

Conform surselor judiciare citate, din cercetările făcute de poliţişti şi începute în 2009 a reieşit că printre societăţile protejate de cei doi funcţionari s-ar afla Cedru Prod SRL, o firmă care avea datorii de peste 900.000 de lei, dar şi Asociaţia Mineral West Dobreşti, proprietară a minelor de bauxită din Dobreşti, Albatex Încălţăminte Dorina, Guler Com, Înfrăţirea SA, Edmatex, West Leasing, producătorul de pantofi Calzrom SRL şi Compania de Turism Hoteluri şi Restaurante Padiş.

Sursele citate mai spun că abuzurile celor doi funcţionari ai AFP Beiuş au fost dovedite, în mare parte, prin interceptarea convorbirilor telefonice, din investigaţii reieşind, în plus, că Bucurean conducea evidenţele contabile ale mai multor firme, deşi Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici interzice asemenea activităţi.

Aceleaşi surse afirmă că din interceptări a mai reieşit că un administrator de firmă i-a cerut lui Bucurean să-i procure o factură pentru decontarea unor cheltuieli şi că, la indicaţiile funcţionarului, în mai 2009, administratorul unei alte societăţi “a oferit şi a dat sub formă de mită comisarilor Gărzii Financiare 1.000 de lei pentru a fi scutit de plata unei amenzi contravenţionale aplicate în urma unui control efectuat la firmă”.

Potrivit surselor citate, într-o altă convorbire, cu o anume “Nicoleta”, Bucurean ar fi cerut numele unui contabil a cărui “semnătură să o falsifice” pe o “notă de evaluare” întocmită pentru o firmă, care avea nevoie de acest document la Primăria Beiuş.

În 2009, poliţiştii au percheziţionat atât sediul AFP Beiuş, cât şi casele celor doi, ridicând documente şi computere, afirmă sursele menţionate, care adaugă că printre actele ridicate au fost găsite liste cu firme datornice, păstrate la sertar de cei doi funcţionari, iar la Bucurean au fost găsite şi documentele de evidenţă contabilă a 16 firme, declaraţii privind obligaţiile fiscale, facturi şi chitanţe, plus o ştampilă a unei firme radiate.

Potrivit surselor citate, mai multe funcţionare ale AFP Beiuş au fost audiate şi au confirmat că cei doi şefi le-ar fi cerut periodic să falsifice rapoartele cu debitorii care trebuiau înaintate Direcţiei Finanţelor Publice Bihor. De asemenea, sub ameninţarea cu concedierea, funcţionarilor li s-ar fi interzis să facă vreun control ori să treacă la executarea societăţilor protejate, unde verificările le făceau doar Vancu şi Bucurean, mai spun sursele judiciare.

“Directorul Ionel Vancu mi-a cerut să nu aplic sechestru pe bunurile societăţii Cedru, spunând că erau deja ipotecate. De asemenea, mi s-a spus să nu institui nici poprire asupra conturilor, deoarece acest lucru va bloca activitatea societăţii, care la un moment dat va lua credit şi va achita datoriile faţă de buget”, se arată într-o declaraţie a funcţionarei Mărioarei Nicoraş, aflată la dosar.

Pentru a stabili prejudiciul total cauzat de cei doi, poliţiştii au sesizat Corpul de control al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, concluziile actului de control stabilind prejudiciul la 3.679.806 de lei.

“Cei doi funcţionari nu au luat nicio măsură în vederea recuperării obligaţiilor datorate bugetului de stat, încălcându-şi astfel cu bună ştiinţă atribuţiile de serviciu”, se arată în documentul ANAF aflat la dosar.

Potrivit aceloraşi surse, pentru a recupera prejudiciul, luna trecută poliţiştii SIF au dispus instituirea sechestrului asigurător pe proprietăţile celor doi şefi din AFP Beiuş, după care, vineri, au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, propunând trimiterea lor în judecată.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX pentru a comenta situaţia, Ionel Vancu, directorul AFP Beiuş, a declarat: “Nu am ce să discut despre această problemă”.

La rândul său, Adrian Bucurean, şeful Serviciului Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice, a respins acuzaţiile.

“Eu nu am protejat pe nimeni”, a afirmat Bucurean.

Cele mai citite

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Este în stare gravă. Un agresor a fost reținut

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și a fost transportat la un spital. UPDATE: Starea premierului Slovaciei este gravă. El a fost internat la...

Ciucă, reacție cu privire la tentativa de asasinat asupra premierului slovac

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat ferm tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico. A subliniat că astfel de acte de violență sunt...

Corabia Piraților Beach Club Avrig – tărâmul exotic cu atracții estivale

Comunicat de presă 14 mai 2024 Vara își intră tot mai serios în drepturi iar iubitorii de momente de relaxare specifice acestui anotimp trebuie...
Ultima oră
Pe aceeași temă