17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialŞefa Serviciului de Ambulanţă, precizări despre moartea lui Daniel Prodan: În 14...

Şefa Serviciului de Ambulanţă, precizări despre moartea lui Daniel Prodan: În 14 minute a ajuns prima ambulanţă doar cu un asistent. Foarte rapid a venit al doilea echipaj cu medic

Directoarea Serviciului de Ambulanță, Alis Grasu, a precizat că medicii au încercat să îl resusciteze pe fotbalistul Daniel Prodan timp de trei ore, fără succes, conform News.ro. 

Ea a mai precizat că echipajul primei ambulanţe, de tip B, care a ajuns la casa fotbalistului, avea doar un asistent medical şi a sosit la 14 minute după primirea apelului efectuat de către soţia lui Daniel Prodan. După câteva minute, a sosit şi echipajul cu medic, care a început, imediat, manevrele de resuscitare care au durat trei ore. În această perioadă, cordul sportivului a reacţionat de patru ori, însă doar pentru câteva secunde. În final, medicii au fost nevoiţi să confirme decesul, a declarat Alis Grasu.

“Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului mare fundaş tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soţiei sale, Licinia, care la 19.57 a anunţat Salvarea. Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că <În 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit şi al doilea. Ambele maşini au dotari de ultimă generaţie şi medici urgentişti experimentaţi, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a încercat tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat>”, a scris jurnalistul Dorin Chioţea pe pagina lui de Facebook.

Născut la Satu Mare, la 23 martie 1972, Prodan a început fotbalul la echipa din localitate Olimpia. Din 1992 şi până în 1996, el a evoluat la Steaua, înainte de a se transfera la Atletico Madrid, unde a jucat până în 1998, când a trecut la Glasgow Rangers. A mai jucat la Rocar, Messina şi FC Naţional. A câştigat de cinci ori titlul cu Steaua şi o dată Cupa României, scrie News.ro. Pentru naţionala României, fundaşul Daniel Prodan a evoluat 54 de partide, marcând un gol.


Citeşte şi: VIDEO. Fostul fotbalist Daniel Prodan, care l-a învins pe argentinianul Batistuta, a murit în urma unui infarct. Foştii colegi sunt în stare de şoc. Marica: Ne va fi greu, aici, fără veselia ta molipsitoare


După retragerea din activitatea de jucător, Prodan a activat ca oficial la mai multe cluburi şi la Federaţia Română de Fotbal. La FRF, el a fost director sportiv al loturilor de juniori. În martie 2014, după o acţiune a naţionalei under 17, între directorul sportiv al loturilor de juniori din cadrul FRF, Daniel Prodan, şi conducerea federaţiei s-a iscat un conflict, în urma căruia fostul fundaş al Stelei a fost demis.

Ultima dată, Prodan a fost director sportiv la clubul Concordia Chiajna, funcţie pe care a părăsit-o în martie 2016.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Ben Affleck și Jennifer Lopez o iau pe drumuri separate? “Au probleme în căsnicie”

Ben Affleck și Jennifer Lopez au probleme în căsnicie, susține o persoană din interior. Cei doi locuiesc în case separate. Cu toate acestea, verighetele...

Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Antonia Dragomir, o tânără gimnastă de doar 11 ani, a devenit un nume cunoscut în lumea gimnasticii românești și internaționale, datorită talentului său remarcabil...
Ultima oră
Pe aceeași temă