Un proces unic în regnul animal îi permite meduzei Turritopsis nutricula să trăiască la nesfârşit. Dacă nimic sau nimeni nu o ucide. Taoiştii o numesc „Xian”, shintoiştii – „Kami”, Buddha o numea „Amata”, iar alchimiştii Europei credeau că o vor descoperi o dată cu Piatra Filosofală. Ghilgamesh, eroul primei opere literare atestate, credea că o va găsi o dată ce-l va întâlni pe eternul Utnapishti. În afara unor personaje bizare precum contele de Saint-Germain sau poetul-sfânt tamil Vallalar – care, în ciuda reputaţiei lor, nu mai sunt printre noi – nimeni nu a susţinut vreodată că a descoperit-o. Şi totuşi, nemurirea există!
Nu, nu este descoperirea mileniului în materie de inginerie genetică şi nici o păcăleală de 1 aprilie. Meduza Turritopsis nutricula nu îmbătrâneşte şi, dacă nimic sau nimeni nu o ucide, timpul nu o omoară niciodată. Dimpotrivă, o întinereşte.
Are cinci milimetri
Minisculul hidrozoar de numai 5 milimetri diametru, catalogat de biologi încă din 1857, este singurul organism viu care are capacitatea de a stăpâni timpul.
Aşa cum au constatat în 2009 biologii marini care au aprofundat primele studii demarate în anii 1990 cu privire la mica meduză, Turritopsis nutricula este singurul organism viu la care, pe lângă absenţa îmbătrânirii poate fi constatat procesul invers.
Conform percepţiei unanim acceptate de toate ştiinţele umaniste, dar şi de biologie, orice organism viu pluricelular parcurge de-a lungul vieţii mai multe procese de transformare – de la stadiul de ou fecundat, sămânţă sau spor, la naştere sau înmugurire până la maturitate sexuală şi procreere.
După momentul-cheie al supravieţuirii speciei, individul intră inevitabil şi ireversibil într-un proces de degradare fizică pe care nu îl poate controla, după care intervine finalul implacabil.
Îmbătrânirea, aşa cum a fost ea explicată de genetică, este întipărită în bagajul ADN al fiecărui organism pluricelular. Practic, încă de la naştere, numărul de diviziuni ale celulelor este determinat şi limitat.
Moartea este păcălită
În cazul Turritopsis nutricula acest lucru nu este valabil pentru că, în oricare dintre stadiile ciclului de viaţă în care s-ar afla, mica meduză o poate lua de la început, păcălind efectiv moartea.
Meduzele au cicluri de viaţă variate însă, în general, după fecundare, din ouă iese o larvă mobilă numită planulă. După o anumită perioadă, larva cade pe fundul apei şi se transformă în polip. Acesta, la rândul său, „înmugureşte” în zeci, sute sau mii de indivizi – meduze în miniatură, care cresc, se maturizează sexual, se împerechează, produc ouă fecundate, care reiau acelaşi ciclu. La fel ca la toate celelalte vietăţi, după procreere, meduzele cad pe fundul oceanului şi mor, lăsând loc noii generaţii.
Turritopsis nutricola trece prin toate aceste stadii de viaţă, dar, după procreere, fentează moartea pentru că adultul, odată căzut pe substrat, nu moare. Ci, printr-un proces numit transdiferenţiere celulară, este capabil să revină la stadiul de polip, de unde reia întreg ciclul. În fapt, meduza, care astăzi a ajuns să populeze toate oceanele lumii, poate reveni la stadiul de polip, pornind de la oricare dintre stadiile de dezvoltare.
CERCETĂRI
Încă de la primele constatări ale abilităţii excepţionale ale micului hidrozoar, geneticienii şi cercetătorii marini au demarat studii aprofundate pentru a afla secretul vieţii fără de moarte şi modul în care acesta poate fi folosit de oameni. La fel ca alchimiştii de odinioară, cei mai optimişti speră ca studiile să poată găsi modalitatea prin care omenirea ar putea imita trucul prin care meduza păcăleşte eternitatea. Printre cei nerăbdători se numără şi celebrul cântăreţ britanic Tom Jones (70 de ani), care a donat 50 de milioane de dolari din averea personală pentru cercetări.
