20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialSecretele pictorului personal al lui Nixon

Secretele pictorului personal al lui Nixon

Artistul Ferencz Daday este celebru peste Ocean, în timp ce în Transilvania natală este aproape anonim.

 

Unul dintre cei mai mari artişti plastici de peste Ocean are origini transilvănene. Este vorba de pictorul Ferenc Daday, cel care a fost pictorul personal al preşedintelui american Richard Nixon, dar care a devenit cunoscut şi pentru tablourile sale care au ca temă cucerirea Vestului Sălbatic. Biografia lui Ferenc Daday cuprinde şi o serie de amănunte mai puţin cunoscute, cum ar fi colaborarea cu două regimuri dictatoriale, cele conduse de Horthy din Ungaria şi de Peron în Argentina. Acest lucru nu ştirbeşte, însă, cu nimic valoarea operelor create de pictorul maghiar născut în Transilvania.


Capodopera de la Cluj

Iar artistul plastic are şanse mari să revină în atenţia publicului de pe plaiurile sale natale. Una dintre operele sale majore, “Intrarea Regelui Matia în Cluj”, se află în custodia galeriei de artă ArtExpert Gallery din Cluj-Napoca. Iar licitaţia care ar urma să fie organizată pentru vânzarea tabloului de mari dimensiuni ar putea reprezenta momentul – cheie al redescoperirii pictorului originar din satul Zala, situat între Ciucea şi Zalău.

Pictorul ardelean s-a născut în anul izbucnirii Primului Război Mondial. „Daday Ferenc este născut în Zala, în anul 1914, şi urmează studii de pictură la Budapesta, după care pleacă în Suedia, cu o expoziţie, în anul 1947, şi rămâne acolo. Emigrează în Argentina, unde lucrează la fundaţia Evitei Peron, iar după şase ani pleacă şi se stabileşte la Los Angeles, unde devine un pictor de mare succes, ilustrând în tablourile sale viaţa americană a cowboy-lor, a Vestului Sălbatic”, rezumă Silvia Suciu, specialist în artă, cele mai importante repere biografice ale lui Ferenc Daday. Măiestria pictorului născut în Transilvania i-a atras preţuirea preşedintelui american Richard Nixon. Ferenc Daday i-a realizat acestuia cea mai cunoscută pictură, care se află expusă la Nixon Library, din Yorba Linda. Însă unii dintre criticii de artă consideră că cel mai valoros tablou al său este cel cunoscut sub numele de „Mathias Rex sau Intrarea Regelui Matia în Cluj”. Expertul în artă plastică Vasile Radu, proprietarul Art Expert Gallery, care a preluat custodia tabloului, spune că acest tablou are dimensiunile de 2,45 x 1,05 metri şi este compus din trei panouri.

„Tabloul semnat de Daday reprezintă o piesă foarte interesantă din punct de vedere istoric, realizată în stilul istorismului maghiar de la sfârşitul secolului XIX, în preajma serbării unui mileniu de existenţă a Ungariei, astfel încât această piesă documentează, într-un stil apropiat de actele istorice ale epocii, un moment important pentru viaţa Ungariei şi a Clujului, în special, şi anume intrarea proaspătului rege Matia Corvin în oraşul de pe Someş. Este reprezentat un grup de cetăţeni, nobili oraşului, în frunte cu primarul care îl întâmpină pe rege. Acesta este însoţit de un bufon şi de alte personaje din suita sa. În planul de fundal se descoperă şi silueta calului de pe care tocmai descălecase regele. Este interesantă din punct de vedere documentar această pictură, pentru că reprezintă oarecum recuzita, vestimentaţia tipică secolului XVIII, deci mai târzie decât cea care era proprie domenitorilor din secolul al XV-lea. Şi acesta este un element de noutate pentru această pictură, realizată abia în anul 1943, în perioada în care Ardealul era sub dominaţie hortyhstă”, spune Vasile Radu.

 În slujba dictatorilor

De fapt, marele pictor originar din Transilvania se pusese în slujba dictatorului Miklos Horthy. Iar capodopera sa, care are o valoare certă din punct de vedere artistic, era menită tocmai să glorifice ocupaţia ungară a Transilvaniei de Nord. De fapt, colaborarea sa cu regimul dictatorial fascist al lui Horthy a fost unul dintre motivele care l-au îndemnat să emigreze, în anul 1947, de teama represiunii comuniste. Astfel, Ferenc Daday nu a mers într-o ţară din Europa devastată de război, ci a preferat să rămână în Suedia care fusese neutră în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, iar apoi a emigrat în Argentina, unde soţii Peron instituiseră un regim autoritar. Vreme de şase ani, el a fost pictorul preferat şi sfătuitorul în probleme de artă al Evitei Peron. Iar mai apoi, după ce dobândise suficientă glorie pe pământ american, Ferenc Daday s-a mutat în Statele Unite ale Americii, unde a fost remarcat de preşedintele Nixon. Din punct de vedere practic, nimeni nu i-a reproşat niciodată altceva decât faptul că a acceptat să îşi pună talentul artistic în slujba glorificării unor regimuri dictatoriale. Însă valoarea artistică a tablourilor semnate de Ferenc Daday nu a fost contestată niciodată. 

A pierit în exil

În condiţiile în care a obţinut venituri frumoase în Statele Unite ale Americii, Ferenc Daday nu s-a gândit niciodată să se mute înapoi în Europa. El a murit în exil, în anul 2008, în California, la Los Angeles, oraş pe care l-a iubit din adâncul sufletului său.

Cele mai citite

Cresc salariile la unii bugetari. Alți bugetari amenință că fac grevă

Unele categorii de bugetari vor beneficia de salarii majorate, conform unei viitoare Ordonanțe de Urgență. Guvernul Ciolacu are, printre documentele de pe ordinea de zi...

EXCLUSIV. Pasivitatea Ministerului Turismului a condus compania statului LIDO SA în faliment. Blat în favoarea afacerii fostului ministru Bogdan Drăgoi?

Numiri cu întârziere ale administratorilor speciali, schimbări suspecte ale acestora și lipsa unei apărări firești în instanțe sunt doar o parte dintre deciziile luate...

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă