12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSecretele Dobrogei, la îndemâna turiştilor

Secretele Dobrogei, la îndemâna turiştilor

Turiştii care vin în Dobrogea vor putea descoperi patru locuri uitate până acum, dar încărcare de istorie. ONG-ul Mare Nostrum, în parteneriat cu instituţii similare din Ucraina, Georgia şi Moldova, a implementat un proiect european care prevede realizarea de trasee turistice în zona Mării Negre.

În total sunt promovate 20 de astfel de trasee, dintre care patru în Dobrogea, şi anume: “Stejarul – martorul tăcut al naturii”la Canaraua Fetii, “Întâmplări din trecut întipărite în piatră”  în Cheile Dobrogei, “Povestea firului de iarbă” pe Dealul lui Allah (Allah Bair) şi “Dobrogea în câţiva paşi”din apropierea Mănăstirii Ioan Casian. De asemenea, au mai fost create şi amplasate 20 de panouri interactive, 3.600 de materiale informative, în română şi engleză, precum şi un film de prezentare. ”Scopul proiectului este conştientizarea, înţelegerea şi responsabilizarea legate de problemele din zona de coastă, inclusiv activitatea umană şi efectele ei”, spune cei de la Mare Nostrum. Durata proiectului a fost de doi ani, iar costul său total a fost de aproape 400.000 de euro.

Secretul de la Canaraua Fetii

Traseul de la Canaraua Fetii este unul din cele patru promovate şi poate fi parcurs în două ore. Stejarul de aici este puţin cunoscut de turişti. Aria protejată Canaraua Fetii se află la aproximativ 100 km de Constanţa, lângă oraşul Băneasa, o zonă deluroasă. Elementul unic al zonei este dat de legendele, poveştile şi întâmplările care înconjoară locul. Legenda spune că în acest loc, românii din zonă îşi ascundeau fetele în grotele de la Canara, de frica turcilor. Aceştia ar fi descoperit până la urmă ascunzătorile şi mai multe fete s-au aruncat de pe stânci, plătindu-şi cu viaţa onoarea pe care şi-au păstrat-o nepătată. De atunci, locului i se spune Canaraua Fetii. Numele a fost preluat apoi de întreaga vale. Ce nu ştiau sătenii era că la Canaraua Fetii fusese în trecut o mânăstire, din secolul IV până în al VI-lea şi din al IX-lea până în al X-lea. Toate acestea aveau să fie descoperite mult mai târziu, în anul 1981, când un ţăran din comuna Cerchezu a chemat autorităţile şi istoricii din Constanţa să cerceteze câteva încăperi scobite în peretele de calcar cochilifer în dealurile din zonă. Ţăranul le văzuse întâmplător, pentru că o bucată de stâncă se prăbuşise şi dezvăluise locaşurile. Arheologii au găsit atunci, la Canaraua Fetii, un întreg complex rupestru, asemănător celui de cretă de la Basarabi. O biserică de numai câţiva metri, sus, aproape de culmea stâncii, un culoar paralel cu altarul şi, la baza stâncii, urmele altei biserici, semirupestre. Istoricii au stabilit că biserica de la etaj a funcţionat între secolele IV – VI, pentru ca apoi, dimpreună cu chiliile, să fie abandonată, timp de trei sute de ani cel mai probabil din pricina conflictelor armate ce aveau loc în zonă în perioada respectivă.

În biserica de jos, arheologii au mai găsit două morminte, cu oseminte în ele, cruci şi monede romane, din timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337 d. Hr.). Din bisericuţă porneşte un tunel subteran, lung de peste 30 de metri, care, însă, este blocat de nişte bolovani. Potrivit legendelor locale, acest tunel ducea până în cetatea Adamclisi şi era menit să ajute evacuarea populaţiei în secret la nevoie.

1.200 de specii de fluturi

La începutul traseului vă va întâmpina protagonistul traseului de la “Canaraua Fetii”, stejarul brumăriu ce a atins veritabila vârstă de 100 de ani. Veţi găsi pe drum 5 panouri interactive care să vă îndrume şi să vă informeze atât despre traseu în sine, cât şi despre bătrânul stejar şi celelalte vieţuitoare, despre versanţii văii şi despre Peştera Fetii şi misterele sale. Printre coroanele bogate ale stejarilor, se ascund peste 1200 de specii de fluturaşi multicolori, fiind zona cu cea mai mare diversitate de astfel de mici vietăţi din România. Mulţi dintre aceştia îi veţi putea cunoaşte când ajungeţi într-o mică poeniţă unde razele soarelui pătrund prin coronament.  În pădurea de la “Canaraua Fetii” trăiesc şi mamifere: căpriorul, mistreţul, veveriţa, dar şi renumitul cerb carpatin. Mai puteţi întâlni ţestoase, dar şi broscuţe de baltă, mai ales dacă nimeriţi o dimineaţă mai racoroasă. Detalii despre celelalte trasee găsiţi pe www.trails.bsnn.org.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă