15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSecretarul general Stoltenberg inaugurează comandamentul NATO din Bucureşti

Secretarul general Stoltenberg inaugurează comandamentul NATO din Bucureşti

UPDATE: Secretarul general al Alianţei Atlantice, Jens Stoltenberg, a ajuns la Ministerul Apărării pentru a inaugura sediul unuia dintre cele duouă comandamente NATO care vor funcția în România. 

*******

Secretarul general al Alianţei Atlantice, Jens Stoltenberg, va sosi la Bucureşti pentru a inaugura sediul primului dintre cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România.

Inaugurarea sediului NFIU (NATO Forces Integration Unit) este programată joi, 2 iulie, în prezenţa secretarului general Stoltenberg şi a ministrului român al Apărării, Mircea Duşa. Este posibil să participe la ceremonie şi preşedintele Klaus Iohannis.

NFIU va funcţiona în incinta Statului Major al Forţelor Terestre (fostul sediu al Ministerului Apărării Naţionale de până în anul 1989). Locaţia NFIU din Bucureşti a fost ţinută secretă, până astăzi, de reprezentanţii MApN, probabil pentru a le permite să amenajeze pavilionul NATO şi să finalizeze măsurile de securitate aferente.

Citeşte şi: Toate comandamentele NATO din estul Europei vor fi operaţionale până la sfârşitul anului 2015

Toate comandamentele NATO care se înfiinţează în statele aliate din estul Europei vor fi operaţionale până la sfârşitul anului 2015, a anunţat recent, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Aceste comandamente vor funţiona în România, Bulgaria, Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania. În fiecare comandament NFIU vor lucra circa 40 de reprezentanţi ai conducerii NATO, care vor avea ca atribuţii planificarea, coordonarea exerciţiilor militare, precum şi redislocarea forţelor în situaţii de criză.

Noile structuri, denumite NFIU (NATO Forces Integration Unit), vor avea ca principală misiune coordonarea tranzitului trupelor din Forţa de Răspuns a NATO (NRF), în deplasarea lor spre teatrele de operaţii.

Potrivit deciziei anunţate de NATO la data de 24 iunie 2015, efectivul total al NRF a fost majorat de la 13.000 la peste 40.000 de militari. Aceştia vor proveni din forţele aeriene, forţele maritime şi forţele speciale.

Citeşte şi: Cea mai rapidă unitate a NATO se pregăteşte pentru război

Cealaltă unitate NATO care va funcţiona în Bucureşti este Comandamentul multinaţional de divizie Sud-Est (MND SE). Potrivit planificării de la sfârşitul anului trecut, MND SE va fi parţial operaţional în anul 2016 şi complet operaţional în anul 2018.

 

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...
Ultima oră
Pe aceeași temă