15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialScriitorul Mircea Ţuglea, redactorul şef al Revistei Tomis, s-a înecat la Constanța

Scriitorul Mircea Ţuglea, redactorul şef al Revistei Tomis, s-a înecat la Constanța

Scriitorul Mircea Țuglea (43 de ani), redactor șef al publicației Tomis, a murit înecat, sâmbătă, la Constanța, informează presa locală.

Mircea Țuglea era asistent universitar doctor la Universitatea Ovidius din Constanţa şi lector de limba română la o universitatea din Bulgaria.

Scriitorul a fost scos cu mare greutate din apă, sâmbătă, pe plaja Modern din Constanţa, de către salvamari.

Martorii spun că el pornise spre larg și trecuse dincolo de geamandură, de unde nu putea să se mai întoarcă, probabil, din cauza curenților.

Un echipaj medical a încercat să-i acorde primul ajutor pe plajă, dar manevrele de resuscitare au eșuat.


Mircea Țuglea s-a născut la 14 aprilie 1974 in Tecuci. După absolvirea Liceului “G. Călinescu” din Constanța (1992), urmează cursurile Facultății de Litere a Universității “Ovidius” din același oraș, absolvită in 1996.

Și-a inceput activitatea literară în cadrul facultății la “Cenaclul de marți” coordonat de criticul și profesorul Marin Mincu. Debutează publicistic cu poeme în revista “Păi” a liceului “G. Călinescu” (la care era redactor). Debutul editorial are loc cu volumul Proezia (Ed. Pontica, 1996). Colaborează la revistele: “Convorbiri literare”, “Poesis”, “Vatra”, “Paradigma”, “Contemporanul. Ideea europeană”, “Viața Românească”, “Tomis” s.a. A fost fondatorul mai multor cenacluri literare, dintre care le amintim pe cele mai importante: Cenaclul de Marți și Pătratul literar. A fost profesor de limba și literatura română la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanța.


De-a lungul zilei de sâmbătă, salvamarii și ambulanța au intervenit de mai multe ori pe litoralul românesc, în condițiile în care, pe mai mult de jumătate din lungimea acestuia, a fost arborat steagul roșu, care interzice intrarea în mare întrucât este pericol de înec.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă