In urma cu trei zile, Guvernul a decis amanarea cu sase luni a aplicarii procedurii de insolventa in cazul a 28 de societati, pentru a da timp Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului sa le privatizeze sau sa le vanda pe bucati. Printre acestea se numara eternele “gauri negre” ale economiei romanesti: Tractorul si Rulmentul din Brasov, Electroputere Craiova, firmele de pe platforma Nitramonia din Fagaras sau santierul Naval Mangalia. Institutia condusa de Monica Macovei a considerat ca exceptia facuta pentru cele 28 de companii este un ajutor de stat si in acest caz ar fi trebuit obtinut in prealabil avizul Comisiei Europene. Bineinteles, acest acord nu exista, pentru simplul motiv ca nu a fost cerut. O alta observatie a Justitiei, rezolvata intr-o oarecare masura, este cea privind afectarea dreptului creditorilor de a urmari satisfacerea creantelor lor. In acest caz, dl Atanasiu de la AVAS a introdus in textul ordonantei posibilitatea lichidarii voluntare pentru a putea multumi cat mai multi creditori. De fapt, multe din cele 28 au datorii ce depasesc valoarea activelor si, ca atare, este greu de crezut ca la finalul celor sase luni acestea vor putea fi privatizate.
Fara doar si poate, situatia dramatica a acestor societati nu dateaza de ieri, de azi sau de la inceputul anului 2005. Rezolvarea ei a fost practic amanata 17 ani, timp in care datoriile au fost suportate de noi, contribuabilii de serviciu. De altfel, aceste companii au fost subiectul multor critici ale institutiilor financiare internationale, care nu o data ne-au amanat ajutoarele pentru ca guvernele nu au reusit sau nu au dat dovada de vointa politica in a stopa acumularea pierderilor. Sa ne mai amintim si de incercarile de a gasi investitori seriosi ce au esuat lamentabil pe timpul specialistului in privatizari oculte Ovidiu Musetescu. Sa nu uitam nici de sutele de reesalonari de care au beneficiat mare parte din cele 28. Monitorizarea lor ulterioara a aratat ca acestea nu si-au imbunatatit nici pe departe disciplina fiscala, acest fapt demonstrand inca o data coruptia din acele vremuri, in special din perioada 2001-2004, autoritatile hotarand amanarea platii datoriilor bugetare pe criterii politice, clientelare, nu economice. De foarte multe ori, locul unor restructurari in profunzime a fost luat de o rezolvare la suprafata a efectelor. Cu alte cuvinte cauzele adevarate, in principal lipsa productivitatii, au fost ignorate cu buna stiinta.
De altfel, majoritatea acestor societati mai au un numitor comun: problema sociala. In acest moment pe fostele platforme industriale mamut mai lucreaza aproximativ 15.000 de persoane. E adevarat ca numarul angajatilor este sensibil mai mic decat cu 17 ani in urma, dar sunt totusi 15.000 de oameni care au in spate tot atatea familii. Este greu de crezut ca in urmatoarele sase luni AVAS si Guvernul vor gasi o posibilitate viabila de salvare a celor 28 de companii. Nu mai este timp pentru transformarea privatizarilor intr-un scop in sine, asa cum s-a intamplat la Terom Iasi sau la Nitramonia Fagaras. Guvernul ar trebui sa gaseasca investitori cu legaturi internationale dezvoltate, care sa urmareasca obtinerea avantajului competitiv la scara globala. Acesti oameni de afaceri sunt singurii care pot avea succes in preluarea acestor uzine. Daca acest lucru nu se intampla, alternativa o reprezinta inchiderea, urmata de concedieri. Ce solutii exista pentru disponibilizati? Pe termen scurt, doar cele 84 de milioane de euro pe care statul le va plati sub forma de salarii compensatorii o perioada scurta. Pe termen lung, ajutorul european venit prin fonduri structurale. Care, pana la urma, ramane aproape singura solutie de a schimba cu adevarat fata economiei.
