27.6 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialScandal în Franţa pentru discriminarea romilor: "Este o adevărată infecţie"

Scandal în Franţa pentru discriminarea romilor: “Este o adevărată infecţie”

Oraşul Montpellier şi compania de transport TaM se află în centrul unui scandal pentru discriminarea romilor, după ce un delegat sindical a afirmat într-un interviu că “romii din autobuzele de pe linia 9 constituie un pericol sanitar”.

Informaţia a fost prezentată de postul francez RTL, citat de Mediafax.

Potrivit RTL, declaraţia discriminatorie a delegatului Dominique Grenier, de la Sindicatul Forţa Muncitorească (FO) al companiei de transport, a provocat indignare, inclusiv la sindicat. Compania de transport a luat unele măsuri în urma declaraţiei, precizează RTL.

“Este o adevărată infecţie”, declarase Dominique Grenier, la data de 2 aprilie, pentru La Gazette de Montpellier, referindu-se la mirosul provocat de romi pe linia autobuzului 9. Drept soluţie, sindicalistul propunea introducerea unor linii speciale pentru transportarea romilor de la o tabără din Gramont, un cartier din nordul oraşului, până la Odysseum – o zonă comercială de unde pleacă alte mijloace de transport în comun către centru.

Sindicatul Sud a catalogat afrmaţiile lui Grenier ca fiind “rasiste şi discriminatorii”.

Contactată de ziarul Le Monde, conducerea TaM a afirmat, prin directorul general Jean-Luc Frizot, că “această problematică între şoferi şi populaţiile de romi este veche şi foarte dificil de rezolvat”.

Directorul a precizat că şoferilor le-au fost distribuite deodorante şi că autobuzele respective au fost înlocuite cu altele, pentru a fi curăţate. În afara acestora, nu au fost fost avute în vedere alte măsuri “cu caracter discriminatoriu menţionate în afirmaţiile unor organizaţii sindicale”, a dat asigurări Frizot.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministerul Finanțelor continuă măsurile împotriva evaziunii fiscale și introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025

Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări și completări în domeniul gestionării și implementării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, al...

Du-te – vino, în Consiliul de Administrație al TAROM

Anca Boagiu și Mihăiță Ursu au fost numiți din nou în Consiliul de Administrație (CA) al TAROM, după ce demisionaseră înainte de algeri, consiliul...

Recomandările făcute de Ministerul Sănătății în perioada caniculară

Ministerul Sănătății a emis o serie de recomandări pentru a preveni incidentele în perioadele de caniculă. Printre aceste măsuri, se subliniază evitarea expunerii prelungite...
Ultima oră
Pe aceeași temă