24.3 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialȘase persoane au fost omorâte în bataie, fiind acuzate de vampirism, în...

Șase persoane au fost omorâte în bataie, fiind acuzate de vampirism, în Malawi

Şase persoane au fost ucise în bataie, luna trecută, în Malawi, după ce au fost acuzate de vampirism. Acestea erau suspectate de populaţie că au băut sau au încercat să bea sânge uman în cadrul unor ceremonii de magie neagră. 

Aceşti prezumtivi "vampiri" au fost omorâţi în bătaie de mulţimi furioase de oameni în cadrul a trei incidente distincte care au avut loc în districtul Mulanje, în sudul ţării, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, James Kadadzera, potrivit hotnews. 

În cadrul ultimului incident, duminică, două persoane au fost linşate deoarece erau "suspectate că au băut sânge", a arătat Kadadzera. 

Într-un alt episod violent, un lider local a fost ucis după ce a fost acuzat că era complice cu "băutorii de sânge", a adăugat acesta. 

"Nu există nicio dovadă legată de existenţa acestor băutori de sânge şi nimeni nu a reclamat la poliţie", a precizat James Kadadzera, "acuzăm aceste populaţii locale că au vrut să-şi facă singure dreptate". 

Poliţia a mobilizat o sută de oameni pentru a restabili calmul în regiune. 

În urmă acestor incidente, ambasada SUA în Malawi a anunţat că a ordonat unei echipe de voluntari ai Peace Corps să părăsească districtul Mulanje. 

Existenţa vampirilor face obiectul unor zvonuri şi incidente recurente în Malawi, mică ţară din Africa unde credinţele tradiţionale rămân foarte ancorate în rândul populaţiei. 

În anii 1970, guvernul fostului dictator Kamuzu Bandă a fost acuzat că a omorât locuitori dintr-un cartier din Blantyre pentru a le vinde sângele în Africa de Sud vecină. 

În 2003, poliţia a reţinut pentru scurt timp un ziarist care a difuzat la radio un interviu cu un bărbat care pretindea că satul sau este vizitat de vampiri. 

Cele mai citite

Manchester United a dat lovitura pe piața transferurilor! Primul transfer al verii a costat aproape 59 de milioane de euro

Manchester United l-a prezentat oficial pe mijlocașul brazilian Andrey Santos, transferat de la Chelsea.Manchester United a oficializat primul transfer al verii. Clubul de pe...

România continuă să importe masiv forță de muncă: aproape 75.000 de avize emise în primele șapte luni ale anului

Cererea de angajați din afara Uniunii Europene rămâne ridicată în România, cele mai căutate meserii fiind cele din curierat, logistică și construcțiiInspectoratul General pentru...

Fratele premierului spaniol, sancționat cu interdicția de a deține funcții publice timp de nouă ani

Un tribunal din Spania a decis marți ca David Sánchez, fratele premierului Pedro Sánchez, să nu mai poată ocupa funcții publice timp de nouă...
Ultima oră
Pe aceeași temă