Nicolas Sarkozy a revenit în această vară pe locul 20 în topul primelor 50 de personalităţi franceze, după ce a ieşit din acest top anul trecut, plasându-se mai bine decât în 2007, după alegeri, dar şi faţă de François Hollande, care se află pe locul 44, relatează Le Journal du Dimanche online, potrivit Mediafax.
Potrivit publicaţiei, fostul preşedinte francez este “plebiscitat” pe locul 3 al acestui clasament de către categoria de vârsta de peste 65 de ani, considerată un adevărat “rezervor” de voturi al dreptei, după Simone Veil şi Charles Aznavour. “Este o surpriză, o ruptură cu una dintre legile Top 50, potrivit căreia politicienii nu reuşesc deoarece clivează enorm”, notează Frédéric Dabi, adjunctul directorului general al institutului Ifop.
“Este absolut idolatrizat de către simpatizanţii dreptei”, relevă Dabi, care emite două ipoteze pentru a explica acest lucru. Este vorba, în primul rând, despre o “nostalgie a simpatizanţilor dreptei (care), având în vedere situaţia UMP, cred doar în Sarkozy pentru scoaterea partidului din toropeală”, apreciază el, adăugând că fostul şef de stat este perceput ca “posibilul salvator al dreptei”.
Această idee îi surâde sarkozistului Roger Karoutchi, care avertizează atât UMP, cât şi PS, că “cei care sperau să dea pagina sarkozismului s-au înşelat amarnic”. “Cu cât discreditarea lui François Hollande este mai puternică, cu atât oamenii se simt mai înşelaţi şi revalorizează, în schimb, bilanţul lui Nicolas Sarkozy”, subliniază senatorul UMP din Hauts-de-Seine.
Cealaltă ipoteză a lui Dabi este şi mai îndrăzneaţă. “Reuşita lui Sarkozy nu ţine de ideea că o parte a francezilor nu îl mai văd ca pe un politician? Nu mai ia cuvântul şi poate fi văzut ca în afara scenei politice. Aparţine unui fel de trecut. Acest lucru maximizează formele de nostalgie şi de afecţiune”, este el de părere. Acesta a fost şi cazul lui Chirac care, ieşit foarte slăbit din al doilea mandat, a recâştigat simpatia publicului părăsind viaţa politică şi devenind discret.
Însă condiţiile revenirii unui politician care nu mai este pe scena politică sunt extrem de complicate. “O înfrângere în alegerile prezidenţiale te marchează cu fierul roşu. Am văzut-o în cazul lui Giscard, al lui Jospin. Există un fel de americanizare a alegerilor prezidenţiale franceze. Înainte, Mitterrand şi Chirac au putut să se redreseze în mai multe rânduri. Acum, în Franţa, ai o încercare şi asta este tot”, avertizează Dabi.
În acest context, dreapta dezbate o “datorie de inventar”, iar Jean-Pierre Raffarin, Valérie Pécresse, Luc Chatel, Pierre Lellouche intenţionează să o transforme într-una dintre temele revenirii. “Cel care este cel mai capabil să o facă şi care ar fi necesar să o facă este Sarkozy”, apreciază Karoutchi.
