21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialSalonul Internaţional de Arte şi Cultură Masonică

Salonul Internaţional de Arte şi Cultură Masonică

Marele Ordin Feminin Român (M.O.F.R.) vă invită în acest weekend la cea de-a doua ediţie a Salonului International de Arte si Cultură Masonică, găzduit anul acesta de Casa Oamenilor de Ştiinţă.

Evenimentul aduce în atenţia vizitatorilor elemente de cultură masonică: picturi, obiecte de ritual, documente istorice care au marcat evoluţia masoneriei, precum şi cărţi de profil şi se adresează atât membrilor comunităţii masonice, cât şi publicului larg. Vizitatorii vor fi martorii unei incursiuni într-un univers interesant, guvernat de legile discreţiei.

Vor avea loc concerte de muzică masonică, precum şi conferinţe pe tema lanţului de uniune în mileniul III.

“Pentru al doilea an consecutiv vă deschidem larg porţile şi vă invităm să intraţi alături de noi într-o lume fascinantă, caracterizată de simboluri cu o semnificaţie aparte. Dată fiind unicitatea acestui eveniment în viaţa masonică românească, precum şi interesul manifestat de lumea profană, vă invităm să fiţi parte la o construcţie îndrăzneaţă şi interesantă, care se doreşte a fi încă un pas spre cunoaşterea şi recunoaşterea principiilor masonice în spiritul dragostei frăţeşti şi solidarităţii umane”, declară Graziela Bârla, Mare Maestru al Marelui Ordin Feminin Român.

 

Prima ediţie a Salonului Internaţional de Arte si Cultură Masonică s-a desfăşurat anul trecut la Muzeul Naţional de Istorie a României şi a adunat pe parcursul celor doua zile un numar record de vizitatori.

 

Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă