In minunata sa carte de amintiri intitulata “Oameni pe care i-am iubit” – lucrare republicata recent, dupa un numar de ani, de Editura “Limes” din Cluj-Napoca -, regretatul poet si istoric literar Lucian Valea cuprinde 19 portrete de oameni celebri, scriitori desigur, despre care povesteste lucruri extrem de interesante, astfel ca autorul ne ajuta sa-i cunoastem mai bine, si, intr-un anumit fel, mai intim. Portretul lui Lucian Blaga, de pilda, este o marturie clara, extrem de personala si presarata cu intamplari, uneori hazlii.
Promitand cititorilor un intermezzo literar estival, vom reproduce in textul de fata un fragment hazliu cu anecdote de care, ne spune Lucian Valea – marele nostru poet, Lucian Blaga radea in hohote. “Viena. Gradina Ambasadei romane. Copaci batrani si umbrosi. Lucian Blaga, in halat de matasa, cu fular legat, in horbote, in jurul gatului, se plimba ganditor. Intr-o mana tine carnetul, in cealalta stiloul de aur. La un moment dat se opreste. Mediteaza si scrie. Tacere. Subliniaza apoi titlul. Mai face cativa pasi, se opreste iarasi si scrie tacere. Pasarelele canta. Zefirul adie. Poetul se opreste din nou, mai mediteaza si mai scrie inca odata tacere. Semneaza apoi si trimite poezia lui Nichifor Crainic la “Gandirea””.
“Obosit dupa munca depusa pentru traducerea si pentru editarea lui “Faust” (1955 – n.r.), saptamanile petrecute in Muntii Rodnei au fost pentru Blaga sarbatoresti. La Rodna il astepta nepotul sau, farmacistul Liciniu, cu care si-a ingaduit multe ore de evocari scumpe. In iulie se mai afla la Casa Scriitorilor si poetul George Lesnea. Amandoi l-am insotit pe Blaga in neuitatele plimbari spre mina ori pe Valea Izvorului Rosu. Spirit neastamparat si dinamic, inzestrat cu un exceptional har de improvizatie, Lesnea ne servea catrene si epigrame la minut. (…) Intr-o astfel de iesire, in trei la Izvorul Rosu, Lesnea isi aminteste doua anecdote al caror erou era Blaga… Ne oprim langa niste busteni rasturnati sa le ascultam. (…) Pe cea de-a doua anecdota, Lesnea ne-o prezenta ca pe-o sceneta in patru parti:
I. Generalul Condeescu, aghiotant regal si, intr-o vreme, presedinte al Societatii Scriitorilor Romani, se infatiseaza suveranului (Regele Carol al II-lea – n.r.).
– Ce mai fac scriitorii, Condeescule?
– Au revendicari, majestate; legea pensiilor…
– Ti-am spus eu, Condeescule, ca n-am facut destul pentru ei. Dar apropos, ce mai face Lucian Blaga?
– E atasat de presa la Viena, majestate.
– Prea putin, Condeescule, prea putin. Sa fie facut ambasador.
II. – Ce mai spun scriitorii, Condeescule?
– Se plang majestate, ca n-au permise pe CFR.
– Eu de cand spun, Condeescule, ca trebuie sa rezolvam odata situatia. Dar apropos, ce-ai mai aflat despre Lucian Blaga?
– E ambasador la Lisabona, majestate.
– Nu-i destul, Condeescule, nu-i destul. Sa-l facem ministru.
III. – Ce mai face lumea scriitorilor, Condeescule?
– Au murit cativa tineri de tot majestate.
– E trist, Condeescule, ca ni se pierd valorile. Dar, apropos, ce mai face Lucian Blaga?
– E ministru, majestate.
– Numai atat, Condeescule, numai atat? Sa fie facut profesor universitar la Cluj.
IV. – Ce se intampla cu scriitorii nostri, Condeescule?
– Se plang, majestate, ca n-au case de odihna.
– Au dreptate, Condeescule, in Romania, scriitorii sunt mandria mea. Dar apropos, ce se mai aude cu Lucian Blaga?
– E profesor universitar la Cluj, majestate.
– E timpul sa facem ceva si pentru el, Condeescule. Sa fie ales academician. Aranjeaza tu imediat chestia asta. Iau si eu cuvantul la intrarea lui in Academie.
Blaga, cocotat pe un butuc enorm, urmarea spectacolul ce-l dadea in fata noastra Lesnea si radea dezlantuit. La intoarcere, ne-a marturisit la amandoi: “A fost cea mai strasnica partida de ras din viata mea””.
Dar cate asemenea momente, mai putin cunoscute, nu consemneaza in portretul sau, Lucian Valea. Si saptamana viitoare va oferim un fragment plin de haz cu George Calinescu.
