Conflictul interconfesional din Salonta arată că, uneori, slujitorii Domnului sunt departe de a înţelege cele mai elementare porunci pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise pentru a le transmite poporului. Una dintre aceste porunci este “Să nu furi!”, iar înţelesul ei ar trebui să fie scurt şi cuprinzător. Teoretic, preoţii înţeleg sensul acestei porunci. De pildă, atunci când credincioşii mărturisesc păcatul unui furt, preotul îi iartă păcatul doar dacă înapoiază bunul sustras. În practică, atunci când trebuie să aplice această poruncă propriei persoane, mulţi dintre preoţi încep să se „împotmolească” şi să ţină cu dinţii de bunul furat.
În cazul concret de la Salonta, lucrurile sunt simple. Greco-catolicii au cumpărat, în perioada interbelică, un teren pe care şi-au ridicat o biserică. La 800 de metri distanţă, ortodocşii au făcut acelaşi lucru.
În anul 1948, comuniştii au furat biserica greco-catolicilor şi au dat-o ortodocşilor. După anul 1989, greco-catolicii şi-au cerut biserica înapoi. Preotul ortodox nu numai că a refuzat şi a devenit, astfel, complice la furt, ci s-a apucat să demoleze biserica ce nu-i aparţine. Astfel, el a aplicat creativ îndemnul Mântuitorului, care i-a îndemnat pe cei care au două cămăşi să dea una celui care nu are. La Salonta, îndemnul a devenit “Rupe-i cămaşa aproapelui tău!”.
